CIOANCA IMPETUM GROUP: "Managerii privaţi au restructurat operaţional companiile"

J.P.
Companii / 11 martie 2021

"Managerii privaţi au restructurat operaţional companiile"

Managerii privaţi au restructurat operaţional companiile, astfel că 55% dintre aceştia apelează la telemuncă, ceea ce înseamnă că aceste companii sunt cel puţin parţial digitalizate, iar 20% dintre managerii români în companii private au renunţat la spaţii de birouri, a declarat joi Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group, relatează Agerpres.

"În ceea ce priveşte restructurarea operaţională, nu avem un studiu făcut, însă avem o radiografie clară a modului în care managerii privaţi au restructurat operaţional companiile. Avem 55% dintre managerii privaţi care apelează la telemuncă, ceea ce înseamnă că aceste companii sunt cel puţin parţial digitalizate. Avem 20% dintre managerii români care au trimis oameni în şomaj tehnic, avem 17% dintre manageri care au operat concedieri, 14% dintre managerii români care au redus salarii şi 20% dintre managerii români în companii private care au renunţat la spaţii de birouri. Ca şi măsuri de restructurare operaţională, nu avem date din companiile de stat. Mă gândesc că am putea să facem o astfel de paralelă ca să vedem şi măsurile operaţionale care s-au luat de către aceste companii de stat. Mai mult, şi ceea ce este mai important - este să vedem cum operează companiile de stat cu aceste datorii istorice sau cu restructurarea financiară", a menţionat Andrei Cionca, la dezbaterea Confidex despre "recuperarea post-pandemie şi drumul spre o nouă economie".

Acesta a subliniat că din 31 de companii de stat cu pierderi de 2 miliarde de lei pe an, doar cinci au aplicat pentru măsuri de restructurare financiară.

"Am ales 31 de companii de stat aflate în dificultate, în ultimii trei ani. Aceste 31 de companii au în total pierderi de 2 miliarde de lei pe an, au datorii totale de 11 miliarde de lei şi o cifră de afaceri în 2019 de 9 miliarde de lei şi 65.000 de angajaţi. Problema este că din aceste 31 de companii în reală dificultate financiară, doar cinci au aplicat pentru măsuri de restructurare financiară prevăzută de legislaţia românească şi anume: două au apelat la dispoziţiile Ordonanţei 6 privind restructurarea financiară a datoriilor la bugetul de stat, una este în concordat preventiv şi doar două au luat ajutoare de stat de salvare sau de restructurare. Deci avem cinci companii din aceste 31 care au făcut ceva în sensul restructurării financiare, chiar dacă există astăzi un exemplu de succes: compania Romaero. Noi ne-am dori ca toate companiile de stat supraîndatorate să aplice pentru soluţii legale", a menţionat Andrei Cionca.

În ceea ce priveşte marile companii de stat nerestructurate, Andrei Cionca a menţionat că "nu au o voinţă internă de a se restructura pentru că nu au nicio presiune asupra lor".

"Ele nu au o voinţă internă de a se restructura pentru că nu au nicio presiune asupra lor. Ele se finanţează pe credit de la bugetul de stat. Atâta vreme cât nimeni nu le execută sau nimeni sau nu pune o anumită presiune nu au o voinţă internă de a se restructura", a mai spus reprezentantul Impetum Group.

La rândul său, directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, a subliniat că România are posibilitatea să devină un hub de tehnologie, să devină un liant în fluxurile comerciale între Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu şi Asia

"Suntem ca ţară într-o poziţie geostrategică destul de bună, interesantă. Fiind o instituţie financiară listată la Bursă, văd un interes din ce în ce mai crescut din partea investitorilor mari. Cred că nu va mai fi o problemă accesul la finanţare", a menţionat Omer Tetik.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb