Ciolacu: "România îşi doreşte un rol activ în reconstrucţia Ucrainei"

F.D.
Politică / 3 aprilie

Ciolacu: "România îşi doreşte un rol activ în reconstrucţia Ucrainei"

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat miercuri, la Palatul Victoria, cu Reprezentantul special al SUA pentru redresarea economică a Ucrainei, Penny Pritzker, despre rolul pe care România îl poate avea în procesul de redresare şi reconstrucţie a Ucrainei avut în vedere la nivel internaţional după ce se va încheia războiul declanşat de Rusia, relatează Agerpres.

"Suntem într-o etapă de identificare a celor mai eficiente metode de sprijin şi de transpunere a acestora într-o strategie integrată pentru reconstrucţia Ucrainei, în care România îşi doreşte să joace un rol important", a declarat Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat al Guvernului.

În perspectiva pregătirii şi începerii acestui proces de reconstrucţie a Ucrainei, România ia în calcul ca reper principal mecanismul UE pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro, şi îşi propune să desfăşoare acţiuni în plan bilateral, prin colaborarea directă cu Ucraina, dar şi în cadrul unor formate extinse, la nivel regional sau împreună cu partenerii strategici, a mai spus premierul.

Şeful Executivului a adăugat că abordarea României are în centru ideea că acţiunile statelor care se vor implica în reconstrucţia Ucrainei trebuie să fie "complementare, nu concurenţiale", şi că acest proces implică un efort pe termen lung şi coordonarea întregii comunităţi internaţionale, în care rolul şi implicarea Statelor Unite rămân esenţiale.

Perspectiva de integrare europeană a Ucrainei ar trebui să ghideze întregul proces de reconstrucţie a acestei ţări.

În acest context, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că un obiectiv strategic al României este şi racordarea Republicii Moldova la acest efort de reconstrucţie care vizează în primul rând Ucraina, având în vedere că Republica Moldova a fost afectată de conflict şi ambele state au nevoie de sprijin pentru parcursul european pe care şi l-au asumat.

La întrevedere a participat şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, iar din delegaţia guvernamentală au mai făcut parte vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu şi consilierul de stat Nicolae Comănescu.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. ...

    Nu ar fi mai bine ca Romania sa se ocupe de "reconstructia" Romaniei si sa înceteze sa se mai amestece in treburile altei tari? De departe raspunsul este da, asta este cea mai buna solutie pentru Romania.

    1. Romania nu trebe reconstruita ca inca n-au ajuns mujicii la ea! E clar ca vom participa la reconstructie si o sa avem chiar o halca buna finantata probabil din fondurile blocate ale rusilor si din penalitatile pe care vor fi obligati sa le plateasca dupa ce-i trimit ucrainienii acasa!

      Da, da,Ucraina nu va castiga niciodata,iti dau in scris si pun pariu cu toti vitejii de aici!

      Cu atatea milioane de obuze ce explodeaza la cateva sute de km,o sa respiram un aer fresh si cred ca incalzirea globala e de la harburi,in nici un caz de la explozii,combustibili arsi de toate tancurile si taburile,incendiile provocate la rafinarii,termocentrale !

      E greu cu ganditul,mai usor e cu cautatul pe media a ceea ce au gandit unii,platiti sa gandeasca democratic! 

    Prima data sa se termina conflictul.

    Face Ciolacu o franciza de covrigi în Ucraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb