Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri că România va solicita modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cel mai probabil în luna martie, transmite Agerpres.
Întrebat într-o conferinţă de presă la Bruxelles despre acest demers, Ciolacu a răspuns: "Da. (...) Nu că nu s-au descurcat. Suntem într-o dinamică economică. Anumite proiecte am crezut că devin mature într-un anumit timp, avem o anumită legislaţie în ceea ce priveşte achiziţiile publice, licitaţiile, contestaţiile şi normal că în această dinamică să se discute PNRR după o perioadă de timp. Au terminat Grecia şi Italia această discuţie şi urmează să o aibă şi România. E normal. Cred că prin martie (va avea loc această discuţie - n.r.)".
Premierul a menţionat că vineri a avut o discuţie cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, iar subiectul principal a fost cererea de plată numărul 3 şi renegocierea PNRR.
"Am vorbit şi de ţinta 119, care prevede să se închidă anumite capacităţi pe cărbune la sfârşitul anului. Au fost mai multe negocieri, ţinând cont că avem un deficit asumat anul acesta de 7%, să încercăm proiectele care au cofinanţare foarte mare din partea bugetului naţional, să le trecem pe coeziune şi investiţiile care au cofinanţări mai mici să fie prioritare anul acesta. Este un demers început din acest moment, urmează împreună cu domnul ministru al Finanţelor şi cu domnul ministrul Boloş să avem întâlniri cu fiecare ministru în parte care are în desfăşurare PNRR", a explicat Ciolacu.
Premierul a mai precizat că s-au discutat şi aspecte legate de reforma fiscală şi a reafirmat: "Nu se măreşte nici TVA şi nu se atinge nimeni nici de cota unică."
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2025, 07:55)
Iata ce afirma raspicat, cu convingere, acest Ciulacu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, pledează în continuare pentru renunțarea la cota unică și introducerea impozitării progresive, împreună cu un sistem de deductibilități.
Întreba t luni de ziariști dacă susține impozitul progresiv, Ciolacu a răspuns: „În continuare, categoric”, dar împreună cu „deductibilitățile necesare”, cum ar fi, spre exemplu, cele legate de asigurările pe viață.
„Ori intrăm într-o logică cum este toată lumea, toate țările dezvoltate, ori încercăm să ne mințim în continuare cu această cotă unică care nu mai este unică, de fapt”, a susținut șeful PSD, care a menționat că „există discuții” și atunci când se va lua o decizie vom „ieși împreună și o vom anunța”.