Ciprian Ciucu a demisionat de la şefia PNL Bucureşti

S.B.
Politică / 28 februarie 2023

Ciprian Ciucu a demisionat de la şefia PNL Bucureşti

Ciprian Ciucu a anunţat că a demisionat, marţi, din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti din cauza lipsei de timp, informează news.ro.

Primarul Sectorului 6 a motivat că are nevoie de timp pentru a se putea ocupa de numeroasele proiecte pe care le-a început pentru Sectorul 6.

"Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul. În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început. Unele sunt deja finalizate, aşa cum ştiţi, iar altele sunt în derulare. Pentru a le vedea devenite realitate este nevoie ca tot timpul şi energia mea să le dedic oamenilor din Sectorul 6", a scris Ciprian Ciucu, marţi pe Facebook.

Edilul le-a urat succes colegilor din organizaţia PNL Bucureşti, colegilor din Consiliul General şi le-a transmis că "toate proiectele noastre pot fi duse la îndeplinire cu dedicare şi seriozitate".

"De astăzi înainte pentru mine va fi şi mai multă administraţie dar şi mai puţină politică. Pentru Sectorul 6!", a completat Ciucu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb