Citi, Raiffeisen şi alte bănci caută angajaţi în Rusia

N.R.
Bănci-Asigurări / 21 iulie 2022

Citi, Raiffeisen şi alte bănci caută angajaţi în Rusia

Subsidiarele din Rusia ale băncilor străine, cum ar fi Citi şi Raiffeisen Bank International (RBI), au început luna aceasta să caute angajaţi, după ce autorităţile de la Moscova le-au blocat retragerea din ţară, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit News.ro.

Anterior, alte surse au dezvăluit pentru Reuters că Banca Centrală a Rusiei rezistă solicitărilor venite din partea băncilor comerciale ruseşti care vor să preia afacerile locale ale băncilor străine, fiind îngrijorată, printre altele, că o astfel de preluare ar putea să îi determine pe deponenţii ruşi să îşi scoată economiile din bănci.

Rusia va bloca vânzarea subsidiarelor ruseşti ale băncilor străine atâta timp cât băncile ruseşti în străinătate nu pot funcţiona normal, a declarat în 15 iulie adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, pentru agenţia Interfax, preluată de Reuters.

Ca rezultat, băncile străine au început să caute personal pentru locurile vacante, după ce anul acesta au plecat brusc mulţi angajaţi.

Una din surse a explicat că băncile au început să facă angajări după ce au realizat că nu vor putea cu uşurinţă să plece din Rusia.

Din aprilie în iunie, băncile străine au avut puţine locuri vacante, dar situaţia s-a schimbat în iulie, a anunţat Headhunter, una din cele mai mari companii de recrutare din Rusia, pentru Reuters.

Luna aceasta, Raiffeisen Bank a anunţat că are 276 de locuri vacante, în timp ce grupul american Citi caută 84 de angajaţi în Rusia, a precizat Headhunter (www.hh.ru).

Oficialii celor două bănci nu au dorit să comenteze.

La finalul lui 2021, băncile străine controlau 11% din totalul capitalului bancar din Rusia, arată cele mai recente date ale Băncii Centrale.

Şi băncile italiene Intesa Sanpaolo şi UniCredit caută angajaţi în Rusia, conform Headhunter.

În aprilie, grupul bancar francez Societe Generale şi-a vândut subsidiara rusească Rosbank către Interros Capital, o firmă controlată de oligarhul rus Vladimir Potanin.

Occidentul a impus sancţiuni fără precedent sectorului bancar rusesc ca răspuns la invazia Ucrainei, blocând accesul marilor bănci ruseşti la sistemul global de plăţi SWIFT şi limitând capacitatea lor de a opera cu valută.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb