"Citigroup" a vândut 10% din "Akbank" Turcia, pe 1,2 miliarde de dolari

Ziarul BURSA #Internaţional / 6 martie 2015

"Citigroup" a vândut 10% din "Akbank" Turcia, pe 1,2 miliarde de dolari

"Citibank" Ungaria prezintă interes pentru "Erste"

"Citigroup" a vândut ieri o participaţie de aproape 10% din "Akbank" Turcia, pentru 1,2 miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai recentă vânzare de active a grupului bancar american, pentru reducerea costurilor şi majorarea profitului, conform Reuters, transmite Agerpres.

"Citigroup", care era al doilea acţionar majoritar al "Akbank", a anunţat că vânzarea nu va avea un impact material asupra situaţiei sale financiare. Numele cumpărătorului nu a fost dat publicităţii.

Banca din SUA a anunţat că îşi menţine angajamentul în Turcia, unde vrea să-şi extindă prezenţa pe segmentul de corporate şi commercial banking.

În octombrie 2014, "Citigroup" a anunţat că va renunţa la diviziile de consumer banking de pe 11 pieţe, în condiţiile în care cele mai multe bănci majore americane îşi reduc activitatea pe acest segment, ca să obţină profituri mai ridicate.

A treia mare bancă din SUA a raportat că vrea să-şi vândă diviziile de consumer banking din şase state din America Latină, precum şi din Japonia, Egipt, Cehia, Ungaria şi Guam. "Citigroup" operează în peste 160 de state şi jurisdicţii, cu peste 200 de milioane de conturi ale clienţilor.

"Erste" vrea să cumpere divizia de retail a "Citibank" din Ungaria

"Erste" vrea cumpere divizia de retail a "Citibank" din Ungaria, a declarat Andreas Treichl, directorul executiv al grupului austriac, care nu a exclus posibilitatea unor negocieri viitoare pentru achiziţia subsidiarei "Raiffeisen" din Ungaria, conform Agerpres.

"Concurăm, alături de alte câteva bănci, pentru preluarea diviziei de retail a Citibank. Aceasta este singura bancă din Ungaria faţă de care ne-am manifestat interesul", a declarat Treichl într-un interviu pentru portfolio.hu.

Totodată, oficialul băncii a afirmat că "Erste" nu este dispusă să cumpere o bancă la o valoare supraevaluată, subliniind că preţul este un factor cheie în acest moment.

Întrebat în legătură cu zvonurile referitoare la o posibilă preluare de către "Erste" a operaţiunilor deţinute de banca "Raiffeisen" în Ungaria, Treichl a arătat că nu ştie care sunt intenţiile "Raifeissen" în prezent.

"La o întâlnire cu directorul general al Raiffeisen, i-am spus că, orice ar decide, noi suntem deschişi la posibilitatea de a ne extinde în Ungaria, inclusiv prin achiziţii. Totuşi, nu sunt sigur exact ce au de gând să facă acum cu subsidiara ungară. Cred că au dureri mai mari de cap acum, cum ar fi situaţia din Rusia şi Ucraina şi vânzarea diviziei din Polonia", a declarat Treichl.

Directorul "Erste" a menţionat că, în aceste condiţii, nu crede că vor exista negocieri concrete în următoarele luni pentru cumpărarea subsidiarei "Raiffeisen" din Ungaria.

"Erste" a raportat pentru anul trecut o pierdere netă de 1,44 miliarde de euro, pe fondul dificultăţilor întâmpinate pe pieţele din România şi Ungaria, după ce banca austriacă a încheiat anul 2013 cu un profit de 60,3 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb