Banca americană "Citi-group" Inc. vrea să ramburseze banii obţinuţi de la stat prin programul TARP (Troubled Asset Relief Program), drept pentru care va apela la o emisiune de acţiuni în valoare de 20 de miliarde de dolari, anunţă postul de televiziune CNBC, care citează surse ano-nime.
Potrivit CNBC, preşedintele băncii, Dick Parsons, a declarat că "Citigroup" negociază cu autorităţile de reglementare pe marginea rambursării banilor primiţi de la Trezoreria SUA.
Parsons a precizat: "Credem că Citigroup se află într-o poziţie în care poate să ramburseze banii obţinuţi prin programul TARP, însă trebuie să avem o discuţie activă cu autorităţile de reglementare". Oficialul băncii nu a făcut însă referire la emisiunea de acţiuni. Luni, agenţia Reuters anunţa că "Citigroup" şi guvernul SUA nu s-au înţeles în privinţa sumei pe care banca ar trebui să o obţină ca să ramburseze banii, iar dis-cuţiile în acest sens ar putea dura săptămâni, poate chiar luni de zile.
"Citigroup" urmăreşte să ramburseze sprijinul primit de la stat ca să elimine restricţiile privind bonusurile pe 2009.
Banca din New York a fost printre cele mai lovite de criza financiară şi a primit 45 de miliarde de dolari de la guvernul american, o parte din bani fiind convertiţi în acţiuni. Trezoreria SUA deţine acum 34% din acţiunile "Citigroup".
Menţionăm că "Bank of America" Corp., cea mai mare bancă din SUA, a reuşit să achite cei 45 de miliarde de dolari primiţi anul trecut în cadrul programului TARP, în urma încheierii vânzării de acţiuni în valoare de peste 19 miliarde de dolari.
De asemenea, "Bank of America" a plătit 190 de milioane de dolari dividende pentru acţiunile preferenţiale ale Trezoreriei Statelor Unite.
În luna iunie, băncile americane majore, printre care "Goldman Sachs Group" Inc., "JPMorgan Chase & Co" şi "Morgan Stanley", şi-au rambursat ajutoarele primite.
"Citigroup" a lansat un proces de restructurare, intenţionând să renunţe la operaţiunile din domeniul creditelor de consum. Noul grup ar urma să aibă trei domenii principale de activităţi: consumer banking, investment banking şi servicii financiare pentru companii.