CITR: Peste 3.600 de companii au intrat în insolvenţă, în primul semestru

F.D.
Companii / 5 august

CITR: Peste 3.600 de companii au intrat în insolvenţă, în primul semestru

CITR anunţă că numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în primul semestru a crescut la peste 3.600, în creştere faţă de cele 3.401 raportate în primele şase luni din 2023. Dintre acestea, 72 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu cele doar 33 din aceeaşi perioadă a anului precedent, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În ceea ce priveşte numărul restructurărilor prin procedura de concordat preventiv, în primele şase luni ale anului au fost înregistrate 71 de cereri, dintre care 33 sunt în derulare în prezent. 19 dintre cereri vin de la companii de impact.

"E important să înţelegem că aceste companii de impact au o contribuţie majoră în economia noastră, şi pentru a le putea ajuta, trebuie sa înţelegem cauzele pentru care au ajuns în dificultate şi să ne asiguram că, atât mecanismele, cât şi mentalitatea cu care le abordăm sunt cele potrivite. Echipa CITR a identificat cinci factori principali care au contribuit la declinul companiilor de impact, începând cu problemele de lichiditate şi creşterea costurilor operaţionale care au dus la creşterea datoriilor, scăderea cererii şi a vânzărilor precum şi decizii de management neprofitabile", declară Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

De ce au intrat în insolvenţă companiile de impact în prima jumătate a anului?

Concluziile de mai jos sunt rezultatul unei analize ale problemelor financiare şi operaţionale cu care s-au confruntat companiile cu active de peste 1 milion de euro din diverse sectoare ale economiei româneşti:

Probleme de lichiditate: majoritatea companiilor au intrat în insolvenţă din cauza problemelor de lichiditate. În special, întreprinderile mici şi mijlocii s-au confruntat cu dificultăţi în gestionarea fluxului de numerar, fiind incapabile să-şi acopere obligaţiile financiare pe termen scurt​​​​.

Creşterea costurilor operaţionale: creşterea costurilor cu materiile prime şi energia a afectat semnificativ marjele de profit ale companiilor, ducând la incapacitatea acestora de a-şi plăti creditorii. Sectoarele cele mai afectate au fost cele de producţie şi construcţii​​​​.

Datoriile acumulate: acumularea datoriilor pe termen lung şi incapacitatea de a le restructura în mod eficient reprezintă un alt factor major. Numeroase companii nu au reuşit să-şi renegocieze termenele de plată sau să obţină finanţare suplimentară pentru a-şi susţine activitatea​​​​.

Scăderea vânzărilor şi a cererii: scăderea cererii pe piaţa internă şi internaţională a dus la o diminuare semnificativă a veniturilor pentru unele companii, în special în sectorul comerţului. Aceasta a fost accentuată de inflaţie şi de incertitudinea economică generală​​​​.

Decizii de management: deciziile de management inadecvate şi lipsa unui plan de afaceri robust au fost, de asemenea, factori care au contribuit la insolvenţa unor companii. Lipsa unei strategii clare de gestionare a crizelor şi de prevenire a materializării riscurilor a fost evidentă în multe cazuri analizate​​​​.

"În perioada următoare, vom vedea probabil o creştere continuă a numărului de masuri de restructurare, pe fondul revenirii la contextul economic şi de reglementare anterior pandemiei. Accesarea la timp a unor facilităţi de restructurare face diferenţa între procesele cu şanse de reuşită şi cele care din păcate se derulează prea târziu", a concluzionat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Care au fost sectoarele de business cele mai afectate în ianuarie-iunie 2024?

CITR a realizat o analiză sectorială a tuturor companiilor care au intrat în insolvenţă în primul semestru al acestui an, ce oferă o perspectivă asupra provocărilor din fiecare domeniu dar şi pentru sprijini companiile în realizarea unor strategii de restructurare adecvate.

Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul: 26% din totalul insolventelor a fost reprezentat de sectorul comerţului, afectat de schimbările din comportamentul consumatorilor, influenţate de inflaţie şi creşterea costurilor de trai. Reducerea puterii de cumpărare a determinat o scădere a vânzărilor şi, implicit, a veniturilor, forţând multe afaceri să declare insolvenţa.

Construcţii: 20% din totalul insolventelor a fost reprezentat de sectorul constructiilor, confruntat cu majorări semnificative ale preţurilor materialelor şi cu dificultăţi în accesarea finanţării. Incertitudinile economice şi întârzierile în proiectele de infrastructură au contribuit, de asemenea, la instabilitatea acestui domeniu.

Industria prelucrătoare: 12% din totalul insolventelor a fost reprezentat de companiile din această industrie, afectată de problemele din lanţurile de aprovizionare şi de creşterea costurilor de producţie. De asemenea, schimbările tehnologice rapide şi nevoia de adaptare au pus presiune suplimentară asupra companiilor din acest sector.

Transport şi depozitare: 10% din totalul insolventelor a fost reprezentat de sectorul transportului şi depozitării, ce a resimţit efectele creşterii preţurilor la combustibili şi ale situaţiei logistice globale. Scăderea volumului de transport şi creşterea costurilor operaţionale au contribuit la creşterea numărului de insolvenţe.

Hoteluri şi restaurante: 7% din totalul insolventelor a fost reprezentat de industria ospitalităţii, care continuă să fie afectată de incertitudinile economice şi de schimbările în comportamentul consumatorilor post-pandemie. Creşterea costurilor de operare şi lipsa personalului calificat au fost factori determinanţi în avansul numărului de insolvenţe în acest sector.

Regiunile care ce au înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe sunt Bucureşti cu aproximativ 574 companii, Bihor cu aproximativ 257 companii şi Cluj cu aproximativ 215 companii.

Care va fi evoluţia economică în următoarea jumătate de an?

"Evoluţia macroeconomică va fi una bună în următoarele 6-12 luni, ne aşteptam la o creştere economică rezonabilă, la nord de 3%, la o rată a inflaţiei în reducere continuă spre intervalul ţintit de BNR, la rate ale dobânzilor în scădere şi la stabilitatea cursului pe fondul continuării influxului de fonduri europene şi investiţii străine. Astfel, nu asteptam evenimente de ordin sistemic, de tipul unor recesiuni ori crize, nici la nivel general şi nici la nivelul celor mai multe sectoare economice", a declarat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

"Principalele dificultăţi ale companiilor se vor datora capitalizării reduse, ca urmare a resurselor limitate ale acţionarilor, a lipsei unui cadru legal adecvat dar şi a unei abordări pro-business a autorităţii de reglementare în privinţa intermedierii financiare de equity. Prin urmare, acestea vor suferi o dublă carenţă - lipsa resurselor proprii pentru dezvoltare, respectiv imposibilitatea accesării de finanţări bancare, urmare gradului ridicat de îndatorare. O opţiune poate fi canalizarea resurselor financiare disponibile (ex. din Fondurile de Pensii) către zonele cu cerere şi randamente ridicate, precum ar fi companiile industriale româneşti", a concluzionat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Concordatul preventiv, o soluţie tot mai populară pentru companiile în dificultate

În primul semestru al anului au fost înregistrate 71 de cereri de deschideri a procedurii de concordat preventiv, dintre care 33 sunt în derulare. 19 dintre acestea sunt companii de impact, cu cinci mai multe decât în întregul an 2023.

Cifra de afaceri cumulată a companiilor care au apelat la concordatul preventiv este de 408.729.900 euro, iar activele imobilizate ale acestora ating 118.765.815 euro. În plus, numărul total al angajaţilor este de 4.481.

Primele cinci judeţe din ţară ca număr de proceduri de concordat preventiv sunt: Bucureşti şi Dolj cu 8 proceduri, Cluj şi Mureş cu 5 proceduri şi Ilfov cu 3 proceduri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb