CÎŢU: "Mâine, împreună cu preşedintele Iohannis, vom lua decizia în privinţa deschiderii şcolilor"

A.P.
Politică / 1 februarie 2021

"Mâine, împreună cu preşedintele Iohannis, vom lua decizia în privinţa deschiderii şcolilor"

Premierul Florin Cîţu a anunţat că marţi, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, va fi luată decizia cu privire modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din 8 februarie, scrie g4media.

"Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile", a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.

"Am avut o discuţie şi am văzut că deja ministrul Educaţiei a ieşit şi a explicat care sunt numărul de autorizaţii, avize. Există o diferenţă între autorizaţii şi avize. Trebuie să găsim o formulă să funcţionăm. Nu poţi să construieşti peste noapte nici spitale, nici şcoli, dar, în acelaşi timp, trebuie să găsim cele mai bune modalităţi prin care oamenii să fie în siguranţă atât în şcoli, cât şi în spitale. În momentul acesta, asta este, de fapt, prioritatea: cu ce avem să ne asigurăm că sunt în siguranţă acolo", a explicat prim-ministrul.

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis informa că, din 8 februarie, urmează ca majoritatea şcolilor să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie. El preciza că se revine la sistemul în care se ţine cont de evoluţia pandemiei de COVID-19 în fiecare localitate.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. la buda te duci tot dupa ce-i cer voie distinsului personaj?

    cand a fost plecat la schiat cum ai procedat?

    ai pus pampers? 

    1. Intrebare.? Care dintre ei este activu si care este pasivu.? macar basescu o punea pe birou pe udrea ca sa poata lua decizii. !

    Voiau să pară părinții națiunii! După ce N.D. ținea în mod criminal în frig o capitală (câte mii de oameni fuseseră astfel exterminați?), motiv pentru care oamenii ardeau de vii în spitale neîncălzite, și fără apă caldă, acum aducătorii foametei și sărăciei în Ro păreau să fie Ceașcă și Leny reîncarnați! Imnuri de slavă le erau închinate! Spitalele rămâneau locuri ale groazei, unde pacienții ajunși mureau cu zile, erau intoxicați sau carbonizați! Gardienii păzeau porțile pentru ca să nu se afle mișculațiile petrecute acolo! Despre centrale sau sisteme automate de stins incendiile nu vorbea nimeni, deoarece banii se duceau pe șpăgi sau tunuri de milioane de euro!

    Ce decizie sa ia, Plavanul, bai nea' Cuţu! Tu nu stii ca, tara arde, iar Plavanul se da cu schiurile! Mai mult, ne-a invitat pe toti la ski! Mai era putin si le facea invitatie, si rudelor celor arsi la Matei Bals!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb