Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat astăzi în legătură cu faptul că anumiţi demnitari ar putea să îşi reducă programul de lucru pentru a participa în teritoriu la campania electorală că activităţile pe care le desfăşoară fac parte din viaţa lor politică, potrivit Agerpres.
La finalul evenimentului de lansare a candidaţilor PNL pentru alegerile locale din judeţul Buzău, Nicolae Ciucă a precizat referitor la demnitarii care îşi reduc programul de lucru pentru a se deplasa în teritoriu că iau parte la activităţi pe care fiecare dintre partidele politice le desfăşoară în această perioadă, conform sursei citate.
"Sunt lansări de candidaţi, pentru că este perioada de precampanie, mai este chiar o lună până când se poate intra în campanie, ca atare cred că este o activitate pe care fiecare dintre partidele politice o desfăşoară. Este o chestiune care ţine de activitatea politică iar cei care ocupă funcţii în momentul de faţă nu le-au ocupat altfel decât prin decizie politică. Trebuie să facă şi politică, este tot o activitate care ţine de viaţa noastră de zi cu zi", a afirmat preşedintele PNL, relatează Agerpres.
Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare programate pentru data de 9 iunie va debuta pe 10 mai şi se va încheia cu o zi înainte de alegeri, informează Agerpres.