Claudiu Cazacu, XTB: "Marile economii ale lumii, între creştere încetinită şi riscul recesiunii"

Internaţional / 14 noiembrie 2023

Claudiu Cazacu, XTB: "Marile economii ale lumii, între creştere încetinită şi riscul recesiunii"

În contextul actual economic global, previziunile specialiştilor sunt împărţite între o încetinire accentuată a creşterii în SUA şi riscul unei recesiuni europene, reflectând complexitatea şi volatilitatea situaţiei.

Datele recente au arătat o posibilitate de încetinire marcată a economiei americane. "După surpriza creşterii de 4,9% a PIB-ului în trimestrul al treilea - nivelul cel mai rapid de după trimestrul 4 din 2021, ritmul trimestrului al patrulea ar putea ajunge la 1%, potrivit estimărilor noastre, şi la 2,1% potrivit indicatorului publicat de Atlanta Fed", precizează Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România.

Rezervele adunate în anii anteriori sunt pe sfârşite, iar încrederea consumatorilor măsurată de Universitatea din Michigan a coborât la 60,4 puncte, minimul ultimelor 6 luni. Ritmul de creştere a veniturilor salariale încetineşte, ajungând la 4,1% anual. În acelaşi timp, inflaţia persistă la niveluri apropiate de avansul veniturilor, limitând avansul puterii reale de cumpărare.

Marea Britanie, împovărată de inflaţie, a stagnat în trimestrul al treilea, după un avans de 0,2% anterior. O scădere de 0,1% în servicii a fost compensată parţial de o creştere de 0,1% în construcţii, cu stagnare în industrie. OECD vedea un avans modest de 0,3% în 2023 şi 0,8% în 2024, însă riscurile interne şi cele asociate cu zona Euro au un potenţial de a duce la o subperformanţă faţă de aceste repere.

În alte ţări europene, datele sunt şi mai preocupante. Indicii europeni PMI s-au contractat în continuare, în mod neaşteptat, la 46,5 puncte. Motorul german se luptă deja de ceva vreme cu efectele şocurilor din industrie şi energie, plus slăbirea cererii pentru exporturi. Pe lângă un context internaţional dificil, trendul de electrificare în domeniul auto ridică probleme unor coloşi industriali germani.

Franţa suferă la rândul său de pe urma unei scăderi în industrie, rezultat al cererii slabe, cu aşteptări pentru viitorul apropiat reduse la minime alte ultimilor trei ani şi jumătate. Spre deosebire de anii trecuţi, sectorul serviciilor nu mai joacă rol de propulsor, şi nici măcar nu mai amortizează şocul din industrie, fiind la rândul său afectat, cu comenzi noi în scădere, şi în Franţa, şi în Germania. Germania se îndreaptă spre o contracţie anuală. Raportat la ultimii trei ani, a avut cea mai slabă performanţă în cadrul zonei Euro. Întregul bloc european ar putea suferi o recesiune în prima jumătate a anului viitor, este de părere fostul conducător al BCE, Mario Draghi. Analistul XTB România precizeză că datele susţin ipoteza emisă de Draghi. Diferenţa dintre declinul zonei Euro, de 0,1% în trimestrul al treilea, şi avansul de 0,1% pentru UE este prea mică pentru a salva perspectivele zonei Euro anul viitor.

"În alte condiţii, băncile centrale ar interveni pentru a stimula economia, dar în prezent, opţiunile lor sunt considerabil restricţionate. Jerome Powell s-a arătat neîncrezător ca Fed ar fi făcut destule pentru a aduce inflaţia la ţintă, sugerând cel puţin nevoia de a prelungi perioada cu dobânzile aflate la niveluri înalte. Cu toate acestea, se preconizează că în următorii doi ani vor avea loc reduceri ale dobânzilor, deşi există opinii divergente în acest sens", explică analistul XTB România.

Goldman Sachs vede scăderile începând abia peste un an, în T4 2024, şi o coborâre totală de 1,75 puncte procentuale. Pe de altă parte, Morgan Stanley susţine că ar putea începe în iunie anul viitor, totalizând 3 puncte şi ajungând astfel la 2,25-2,5% în 2025, la final.

Potrivit lui Claudiu Cazacu, scăderea dobânzilor ar putea începe într-adevăr la jumătatea anului viitor, însă s-ar opri după 2,5 puncte, pentru a nu genera o renaştere a riscurilor inflaţioniste. "Dezinflaţia a fost ajutată de diminuarea problemelor logistice, dar progresul viitor pe acest plan devine nesigur. Factori precum evoluţia relaţiilor internaţionale, a planului politic intern sau a costului energiei pot afecta semnificativ scenariile, inducând un nivel ridicat de incertitudine", explică analistul XTB România.

Indicatorii de activitate industrială din Europa se prezintă într-o lumină pesimistă, în special când sunt comparaţi cu performanţele Americii, Asiei sau Africii. În contrast, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite se bucură de o perspectivă mai favorabilă. Cu toate acestea, alte state ale Orientului Mijlociu - precum Egipt, Israel sau Liban se confruntă cu provocări severe.

Potrivit vicepreşedintelui BCE, Luis de Guindos, inflaţia ar urma să revină pe creştere lunile viitoare, de la nivelul de 2,9% din octombrie, înainte de o scădere ulterioară. Astfel, ratele de dobândă nu ar urma să fie tăiate în curând, forţând consumatorii să se obişnuiască cu niveluri ridicate ale costului creditului ipotecar. Aceasta, în timp ce aşteptările de inflaţie ale consumatorilor au crescut, ajungând la 4%, pentru următoarele 12 luni. A tăia dobânzile în astfel de condiţii ar putea fi periculos pentru ţinta de inflaţie.

BCE anticipează ca inflaţia să se menţină în jurul valorii de 3% pentru majoritatea anului viitor, cu o scădere graduală până la obiectivul de 2% spre sfârşitul anului 2025. Deşi conducerea BCE a vorbit de cel puţin câteva trimestre în care dobânzile nu vor coborî, Morgan Stanley estimează o primă reducere de 0,25 puncte în iunie anul viitor - sincronizat cu Fed, în SUA - şi tăieri suplimentare care să aducă rata la 2% în septembrie 2025 - de la 4% în prezent. "Având în vedere dinamica economiei europene, tăierile ar putea începe mai degrabă în toamna anului viitor, şi, în primă fază, să fie relativ rapide, ajungând la 2,25% - 2,5% în primăvara anului 2025", potrivit calculelor lui Claudiu Cazacu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb