CLEMENTE KISS, VICEPREŞEDINTELE CAMEREI AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA: Raportările extinse vor da acces la "cutia neagră a auditului"

Reporter: Ce reprezintă un audit şi ce face un auditor?

Clemente Kiss: În termeni foarte simpli, un auditor emite o opinie cu privire la un set de situaţii financiare - spune dacă acestea sunt sau nu sunt întocmite în conformitate cu un anumit cadru de raportare: IFRS, statutar, RAS, OMF 1802/2014.

Adică, avem nişte reguli, comparăm situaţiile pe care le audităm cu aceste reguli şi constatăm dacă sunt abateri sau nu.

Pentru a-şi exprima opinia, auditorul aplică un set de standarde profesionale. La noi, Camera Auditorilor Financiari din România a adoptat ISA - Standardele Internaţionale de Audit, care sunt cele mai performante.

Drept confirmare, în cadrul reformei din audit, Comisia Europeană a propus ca la nivel european să se folosească acest set de standarde.

De asemenea, auditorul aplică anumite principii etice. Există un cod de conduită profesională, preluat tot de la nivel internaţional.

Responsabilitatea auditorului este să emită o opinie cu privire la aceste situaţii, iar responsabilitatea conducerii societăţii este să întocmească acest set de informaţii financiare şi să pună la dispoziţia auditorului toate informaţiile de care are nevoie pentru ca el să-şi poată exprima opinia.

Este ca şi cum ai merge la medic, îţi faci un set de analize, apoi vin rezultatele. Ştii care este setul predefinit, în ce parametri trebuie să se încadreze un om sănătos, vedem care sunt rezultatele tale şi vedem dacă ai abateri sau nu.

Nu poate să spună medicul ce se poate întâmpla în viitor. Dacă nu ai grijă de tine, normal că toţi aceşti indicatori se pot schimba.

Reporter: Care sunt responsabilităţile auditorului în faţa legii? Rapoartele de audit conţin o clauză de exonerare de răspundere.

Clemente Kiss: Responsabilitatea finală este doar pentru opinia asupra situaţiilor financiare.

De aceea, rapoartele de audit conţin acele asteriscuri, în care se precizează pentru ce nu este responsabil auditorul.

De exemplu, dacă o entitate îşi face proiecţii pe următorii cinci ani, eu nu pot să le certific. Eu certific doar situaţiile financiare.

Dacă exprim o opinie cu privire la anumite situaţii financiare şi apoi se observă că, de fapt, nu am obţinut probe de audit suficiente şi adecvate, dacă eu nu am investigat îndeajuns şi am concluzionat fără să am probe suficiente, dacă apare o problemă semnificativă în situaţiile financiare, atunci auditorul este de vină. A fost neglijent. Nu a aplicat acele standarde profesionale despre care vorbeam.

Auditorul, prin raportul său, emite o asigurare rezonabilă. Nu există noţiunea de asigurare absolută. Noi lucrăm cu un concept numit prag de semnificaţie. Pot apărea mici abateri, aspecte care se consideră că nu vor afecta deciziile investitorilor sau ale utilizatorilor de situaţii financiare. Aceste aspecte nu trebuie neapărat menţionate în raportul de audit pentru că nu vor schimba decizia utilizatorului.

Reporter: Înafară de companiile care sunt obligate să-şi facă audit, altele pentru ce ar avea nevoie de audit?

Clemente Kiss: Datorită impactului economic, sunt anumite entităţi, care, într-adevăr, sunt obligate să aibă situaţiile auditate. De asemenea, sunt entităţi care nu se încadrează în acele criterii, dar se auditează voluntar. Motivele sunt diverse: vor să ia un împrumut de la bancă, iar aceasta cere ca situaţiile financiare să fie auditate, sunt filiale ale unor grupuri multinaţionale, care întocmesc situaţii financiare consolidate, sau sunt de vânzare şi vor să demonsteze că raportările sunt credibile şi reflectă realitatea.

Reporter: Presupun că sunt situaţii în care vi s-a cerut să treceţi cu vederea ceva sau să daţi o anumită opinie într-un anumit sens. Cum procedaţi?

Clemente Kiss: Procesul de audit este destul de complicat, iar înainte ca noi să emitem raportul nostru, facem un proiect de raport şi discutăm principalele constatări şi cu reprezentanţii entităţii respective. Îi anunţăm cum va arăta raportul nostru de audit. Dacă sunt abateri constatate, le vom menţiona. Termenul tehnic pentru excepţii este "rezervă".

De fapt, este o discuţie constructivă pentru că ne ajută să lămurim aceste aspecte.

Pot fi aspecte unde echipa de audit nu a primit probele de audit pentru a trege concluziile. Aceste lucruri se pot clarifica, dar sunt şi situaţii în care lucrurile nu se rezolvă şi se discută în contradictoriu. În cazul în care nu ajungem la o înţelegere, din păcate, oricât de mult şi-ar dori conducerea entităţii respective să nu apară în raport anumite elemente, dacă nu există argumente ca ele să nu apară acolo, ele vor trebui să apară.

Una din cele mai importante calităţi ale auditorului este reputaţia. Pierderea reputaţiei este unul din cele mai grave lucruri, pentru că nimeni nu va mai veni la tine să-i faci audit. În primul rând, trebuie să avem grijă la imaginea noastră.

Reporter: Şi totuşi există vreun mecanism de control asupra acestor audituri? Camera Auditorilor Financiari îi verifică?

Clemente Kiss: Sigur că da. Auditorii sunt verificaţi periodic de către Camera Auditorilor cu privire la calitatea muncii lor. De asemenea, există un organism, care supraveghează Camera şi auditorii financiari şi, de asemenea, entităţile de interes public.

În principal, entităţile de interes public sunt cele listate şi cele în care există un interes deosebit din partea publicului pentru că acolo au cetăţenii investiţii sau pensiile lor. La entităţile de interes public, pe lângă Camera Auditorilor Financiari, responsabilitatea finală o are organismul de supraveghere.

Acest lucru este foarte bine menţionat şi în noua directivă europeană. Reforma în audit constă într-o directivă şi un regulament, care au fost emise în 2014, şi urmează ca statele membre, până în iunie 2016, să implementeze această legislaţie.

Reporter: În ce constă această reformă?

Clemente Kiss: După ultima criză financiară globală, toată lumea s-a întrebat ce să facem să nu se mai repete. Au fost tot felul de planuri de măsuri: raportarea financiară să fie mai performantă, să venim cu informaţii de natură nonfinanciară, care să întregească imaginea. De asemenea, şi auditorii trebuie să vadă ce pot face în viitor, să-şi aducă o contribuţie la prevenirea crizelor. Şi în Europa, şi în Statele Unite s-a pus această problemă. Au apărut standarde revizuite de audit. La nivel european, chiar s-a făcut această reformă în audit. Cum am spus, în anul 2014, a fost publicat, la nivelul UE, materialul legislativ care constă într-o directivă şi un regulament. La nivelul Statelor Unite, de asemenea, au fost luate măsuri în acest sens. În Europa, reforma înseamnă, în principal, ca toată lumea să folosească standardele internaţionale de audit. S-a introdus conceptul de "mandatory firm rotation" (rotaţia obligatorie a firmei de audit). S-a mai introdus o listă de servicii non-audit restricţionate şi, de asemenea, o altă prevedere importantă este sublinierea şi consolidarea rolului comitetelor de audit în procesul de audit.

Introducerea standardelor internaţionale de audit este un lucru foarte bun. În România, noi deja aplicăm, încă de la începuturi, aceste standarde, deci suntem pregătiţi.

În ceea ce priveşte conceptul de rotaţie a firmei de audit şi interzicerea anumitor servicii non-audit, au existat anumite discuţii. S-a vorbit şi în Statele Unite, după criză, dacă să se facă acest lucru sau nu.

Ce înseamnă această rotaţie a firmei de audit? Nu poţi fi auditor mai mult de x ani, pentru că se consideră că îţi afectează independenţa. În Statele Unite s-au făcut tot felul de sondaje, iar unul din ele spunea că 9 din 10 intervievaţi credeau că nu este cazul. Acolo sunt situaţii în care există un auditor care poate de peste 100 de ani auditează o companie - auditorul şi strămoşii lui, ca să spun aşa. Sunt companii care fuzionează, apar nume noi. Există o relaţie lungă şi se spune că independenţa nu e afectată. Se poate schimba partenerul-cheie la un anumit număr de ani şi, în felul acesta, nu este nicio problemă de independenţă.

În Europa, s-a considerat că poate reprezenta o problemă de independenţă şi atunci s-a introdus această prevedere: se schimbă auditorul, la fiecare 10 ani, eventual cu posibilitatea de extindere pe o altă perioadă de 10 ani, dacă se face licitaţie (deci la maxim după 20 sau 24 de ani, dacă este joint audit). Vom vedea ce va spune viitorul şi care este cea mai bună soluţie - cea aleasă în Europa sau cea din SUA. Sunt foarte mulţi analişti care spun că această soluţie de a roti auditorul va crea, mai degrabă, costuri şi birocraţie suplimentare.

Reporter: Care este organul de supraveghere al auditorilor în România?

Clemente Kiss: În momentul de faţă, este CSIPPC, Consiliul de Supraveghere în Interes Public a Profesiei Contabile. După implementarea legislaţiei europene, din iunie 2016, o să vedem dacă o să-şi schimbe numele şi care vor fi principalele prevederi în materie.

În momentul acesta, legislaţia europeană se preia în legislaţia naţională.

După cum am spus mai devreme, standarde internaţionale deja aplicăm.

Aş mai menţiona, ca o prevedere de bază, că vom avea parte de o raportare mai extinsă în audit. La nivel internaţional, s-a considerat, tot ca urmare a măsurilor care se iau după criza financiară globală, că auditorul ar putea să dea mai mult decât un răspuns "admis sau respins". Ar putea să dea mult mai multe informaţii cu privire la entitatea auditată. Tu, ca auditor, ai acces la foarte multe informaţii.

Conform noilor standarde, auditorul va da acces, cum spun unii analişti, la acea "cutie neagră a auditului". Erau lucruri care rămâneau în dosarul auditorului şi nu puteai să le vezi, precum principalele riscuri de denaturare semnificativă, probleme majore cu care auditorul s-a confruntat pe parcursul auditului şi cum le-a gestionat, cum a minimizat riscul de audit. Toate aceste lucruri vor fi menţionate în raportul de audit.

Această raportare extinsă se utilizează deja, în Marea Britanie, din anul 2013. Investitorii, piaţa au fost foarte fericiţi că, în sfârşit, au acces la mult mai multe informaţii decât înainte. S-a făcut o primire pozitivă a acestui raport extins, lumea a văzut mai multe din problemele cu care se confruntă auditorul pe parcursul misiunii şi cum gestionează aceste probleme şi consideră că s-au făcut paşi semnificativi în zona transparenţei. Mă aştept, şi la noi, ca publicul să primească cu interes această raportare extinsă şi ca, într-adevăr, să crească relevanţa muncii de auditor. Se va vedea mult mai uşor acea valoare adăugată pe care acesta o aduce. Sperăm că, odată cu acest raport extins, munca noastră va fi mult mai apreciată.

Reporter: Cum se tarifează un audit?

Clemente Kiss: Foarte bun subiect şi arzător, pentru că există, tot ca urmare a crizei, foarte multe entităţi care s-au gândit cum să-şi desfăşoare activitatea mai eficient. Există două metode principale: să creşti venitul şi să scazi costul. Unul dintre costuri este şi cel de audit, cu toate că nouă nu ne place să fie văzut auditul ca un cost. Aşa cum spuneam mai devreme, vrem să se vadă, mai degrabă, valoarea adăugată pe care o aducem şi necesitatea. Ceri un audit nu doar pentru că te obligă legea, ci pentru că vrei să ai un set de situaţii financiare în care lumea să aibă încredere.

După criză, au existat foarte multe presiuni cu privire la reducerea onorariilor. Nu neg, ci din contră, sunt îngrijorat că aceste presiuni există şi acum, în 2016.

Presiunea nu mai poate să producă ceva bun. Noi trebuie să respectăm anumite standarde profesionale, cerinţe etice. Obiectivul nostru principal este să facem muncă de calitate, să depistăm denaturări în cadrul situaţiilor financiare. Această presiune asupra onorariilor se va traduce în rabat la calitate.

Într-un an, mai laşi din onorarii, în al doilea an, la fel, dar dacă acest lucru devine o provocare permanentă, deja devine foarte periculos pentru economie. Aceste lucruri trebuie discutate cu reglementatorii, cu organismele profesionale, cu membrii noştri, cu entităţile auditate, cu cei însărcinaţi cu guvernanţa. Toată lumea trebuie să fie conştientă de faptul că presiunea nu poate continua, pentru că nu generează un lucru bun.

Dacă se va constata, ulterior, neglijenţa, acel auditor nu va mai avea licenţă de practică. De asemenea, entitatea auditată poate să intre în faliment. Vă daţi seama care sunt implicaţiile asupra investitorilor, celor care deţin compania. Mai departe, se propagă în lanţ: poate că entitatea respectivă era un furnizor principal pentru altă companie sau un client important pentru alta, şi tot aşa. Toate vin de la presiunea pusă pe onorariile de audit.

Reporter: Există percepţia că meseria de auditor este foarte bănoasă. Cam cât câştigă un auditor, în medie?

Clemente Kiss: Despre multe meserii se spune că sunt foarte bănoase, dar şi aici există o anumită relativitate. Sunt auditori care câştigă mai puţin, unii care câştigă mai mult. Depinde şi de pregătirea acestuia, de competenţe.

Pentru un absolvent, într-adevăr, salariul de intrare nu este fabulos, dar este decent şi creşte destul de mult, de la un an la altul. Îmi aduc aminte, când m-am angajat în audit, ca proaspăt absolvent, aveam un salariu, mai ales la vremea respectivă, destul de bun. Un alt coleg de-al meu s-a angajat în departamentul financiar-contabil la o celebră companie de telefonie mobilă. Mi se spunea, atunci, că, în audit, se învaţă foarte mult de la un an la altul.

Ca tânăr auditor pot să văd cam ceea ce vede şi directorul financiar din entitatea respectivă sau contabilul-şef de acolo. La început, fac lucruri mai simple, dar de la un an la altul, auditez secţiuni din ce în ce mai complicate.

În 3-5 ani, deja experienţa pe care o acumulezi este enormă şi salariul creşte foarte mult.

După 4-5 ani, m-am întâlnit cu acelaşi coleg, care avusese o creştere nesemnificativă de salariu şi mi se pare că şi părăsise job-ul respectiv, pe când eu crescusem foarte mult.

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că am învăţat foarte mult şi că am acumulat această încredere în mine.

Salariul de intrare nu este, neapărat, un salariu foarte mare şi nu este cum vedem în filme, că intri într-o anumită companie sau firmă de avocatură şi vezi cum juniorul se duce la avocatul cu experienţă şi îi face toată treaba, preia tot. Nu poţi să le preiei din primul an, nici din al doilea. Dar, într-adevăr, după 4-5 ani, deja experienţa acumulată este extraordinară.

Contează, pe lângă salariu, nivelul de cunoştinţe pe care le-ai acumulat şi creşterea profesională pe care nu o obţii în altă parte. Îmi place să spun că este o investiţie în viitorul tău.

Toată lumea trăieşte cu percepţia că în firmele de audit se munceşte foarte mult.

Reporter: Au existat chiar incidente tragice.

Clemente Kiss: Pot exista accidente în orice meserie, dar treaba noastră, a celor cu experienţă, este să avem grijă de oamenii cu care lucrăm. Chiar dacă ei sunt tineri şi nu îşi dau seama, poate, care le sunt limitele, noi trebuie să fim foarte atenţi şi să îi păstorim, ca să spun aşa, pentru că ei reprezintă viitorul. Încercăm să nu îi stresăm prea tare, dar ei percep lumea diferit. Unui tânăr absolvent, care iese de pe băncile facultăţii şi intră într-o companie cu reguli stricte, i se pare schimbarea mult prea mare. De exemplu, dacă într-o seară trebuie să stea mai mult sau să muncească într-o sâmbătă, s-ar putea să perceapă mult mai prăpăstioasă situaţia decât cineva cu experienţă.

Dar aceste situaţii nu ţin la nesfârşit. Există o perioadă - "busy season" - sezon de audit aglomerat. În ţara noastră, majoritatea entităţilor îşi închid anul financiar pe 31 decembrie, au termen să îşi depună situaţiile financiare, împreună cu raportul de audit, undeva la final de aprilie, respectiv final de mai. Atunci marea majoritate a muncii de audit este din ianuarie până în mai.

Vin şi perioade mai liniştite pentru colegii noştri mai tineri, vine perioada de vară, când au concediile, îi trimitem, apoi, la traininguri, cursuri de pregătire ş.a. Dacă ei văd că nu mai pot, noi îi încurajăm să ne spună.

Se spune că, pentru audit, trebuie să ai o chemare, vocaţie. Dacă nu te reprezintă, nu poţi să o faci. Dar dacă te reprezintă, iată-mă, sunt încă în audit. Mulţi colegi cu care am început auditul sunt deja în industrie, directori financiari sau directori generali. Nu numai în ţară, ci peste tot prin lume. Noi rămânem în relaţii foarte bune cu toţi colegii care pleacă. Avem petreceri în care ne întâlnim cu foşti colegi, iar majoritatea deja ne-au devenit clienţi.

Reporter: Vă mulţumesc!