Orange România, în parteneriat cu Metrorex, lansează primul sistem de plată prin telefonul mobil al unui serviciu de transport în comun din România, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Orange a fost prima companie de telefonie mobilă din România care, în anul 2006, a lansat servicii de plăţi prin telefonul mobil. Suntem încântaţi să aducem astăzi, împreună cu partenerul nostru, Metrorex, încă o premieră pe piaţă: plata cu mobilul a călătoriei cu metroul. În prezent, oferim în exclusivitate clienţilor noştri şi alte soluţii de plăţi cu mobilul pentru servicii de interes public, printre care parcarea auto în Timişoara şi Oradea, cât şi în afara ţării, în staţiunea Albena şi în oraşul Ruse din Bulgaria", a declarat Gabriela Voinea, Senior Product Manager Orange România.
"Plata călătoriei cu telefonul mobil reprezintă metoda alternativă pentru sistemul actual de plată a biletului de intrare la metrou. Metrorex doreşte să sprijine implementarea noilor tehnologii în România. Prin lansarea acestui proiect experimental, Bucureştiul se aliniază în rândul celor mai mari oraşe ale lumii, utilizatoare de astfel de sisteme de taxare pentru intrarea la metrou", a precizat Gheorghe Udrişte, Director General Metrorex.