CLUJ:  Peste 300 de persoane au protestat faţă de situaţia Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş

Diana Mihu
Miscellanea / 12 noiembrie 2016

Peste 300 de persoane au protestat faţă de situaţia Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş

Peste 300 de persoane au protestat, astăzi, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de situaţia de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, unde DNA a deschis o anchetă penală în legătură cu înfiinţarea respectivei unităţi de învăţământ, transmite Agerpres.

Protestul de la Cluj a fost organizat de Fundaţia Statusul Romano Catolic Cluj, iar la manifestare au fost prezenţi, în calitate de simpli participanţi, şi reprezentanţi ai UDMR, printre care s-au numărat preşedintele executiv Kovacs Peter, senatorul Laszlo Attila, preşedintele UDMR Cluj, Csoma Botond, fostul ministru al Culturii Hegedus Csilla, viceprimarul de Cluj Horvath Anna.

O parte dintre participanţi au purtat lumânări aprinse în mâini, iar alţii au adus cu ei cărţi, în semn de susţinere a învăţământului.

Vicepreşedintele Asociaţiei Pedagogilor Maghiari din România, Virag Erzsebet, a declarat că îşi exprimă solidaritatea cu directorul liceului, Tamasi Zsolt.

"Aproape că nu au existat vremuri în care să nu fi trebuit să ne ridicăm vocea în ceea ce priveşte anumite lezări ale drepturilor, în ceea ce priveşte dreptul la învăţământ în limba maghiară. În ultima vreme, aceste cazuri au devenit chiar mai frecvente şi din această cauză ne aflăm aici, în Piaţa centrală a Clujului şi manifestări similare au loc şi în alte oraşe din Transilvania. (...) Noi ne exprimăm solidaritatea cu Tamasi Zsolt. (...) Suntem convinşi de faptul că Tamasi Zsolt şi inspectorul şcolar general, Ştefan Someşan, au luat decizii corecte şi cinstite în privinţa fondării acestei şcoli", a menţionat Virag Erzsebet.

La rândul său, preşedintele Fundaţiei Statusul Romano Catolic Cluj, protopopul de Cluj-Dăbâca Kovacs Sandor, a spus că ceea ce se petrece la liceul din Târgu Mureş ar fi "chiar un atac împotriva Constituţiei".

"Pe toţi ne-a şocat faptul că Gimnaziul Romano Catolic din Târgu Mureş este în pericol. Ne-a şocat acest lucru şi solidarizăm. (...) Noi considerăm că fondarea Liceului romano catolic din Târgu Mureş s-a făcut cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale şi sperăm că se va adeveri că domnul Tamasi Zsolt, directorul, nu este culpabil, ci nevinovat. Noi nu avem nici un dubiu în acest sens şi considerăm atacul împotriva lui un atac chiar împotriva Constituţiei României", a spus Kovacs Sandor.

Protestul a durat mai bine de o oră şi s-a desfăşurat fără incidente.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb