Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a DN76, Vârfurile - Ştei, acestea urmând să fie realizate de asocierea Drum Asfalt - Vahostav SK a.s. - Trameco S.A. -Ile Viorel Costruct SRL, potrivit Agerpres.Valoarea contractului este de 74,784 milioane lei, fără TVA, finanţarea urmând să fie făcută din fonduri nerambursabile, conform unui comunicat al CNAIR remis, joi, AGERPRES.
"În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 12 luni, pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de câştigător este de 60 de luni. Obiectul contractului îl reprezintă finalizarea lucrărilor de reabilitare a tronsonului Vârfurile - Ştei aferent DN76", se menţionează în comunicat.
Sectorul de drum se află pe teritoriul judeţelor Arad şi Bihor. Principalele lucrări ce vor fi realizate vizează finalizarea reabilitării a 33,31 km de drum naţional.
Lucrările ce urmează a fi executate constau în finalizarea reabilitării unui număr de 5 poduri, amenajarea a 5 parcări, amenajarea a 5 staţii de autobuz, lucrări de colectare şi evacuare a apelor, lucrări de susţinere şi consolidare a terasamentelor, lucrări de sprijinire, lucrări de sporire a capacităţii portante a terenului de fundare, lucrări hidrotehnice şi lucrări de siguranţa circulaţiei.