CNBC: Bursele europene au închis joi în creştere, după o sesiune anterioară dificilă

A.F.
Internaţional / 29 noiembrie 2024

CNBC: Bursele europene au închis joi în creştere, după o sesiune anterioară dificilă

Bursele europene au închis joi în creştere, susţinute de titlurile bancare, după o sesiune anterioară dificilă, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat cu 0,45%. Acţiunile bancare au condus avansul, cu o creştere cu 0,98%, în timp ce titlurile companiilor producătoare de bunuri de uz casnic au scăzut cu 0,67%.

Indicele CAC 40 al Franţei a crescut cu 0,51%, revenindu-şi după o scădere de miercuri, chiar dacă prima de risc a ţării s-a apropiat de cea a Greciei pentru prima dată, pe fondul tulburărilor politice în curs.

Indicele german DAX a avansat cu 0,85%, FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,08%, FTSE MIB, al bursei din Milano a urcat cu 0,51%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 0,27%.

Acţiunile companiei britanice de asigurări Direct Line au înregistrat o creştere spectaculoasă de 42%, atingând cel mai ridicat nivel din 2023. Avansul a venit după ce firma a respins o ofertă de preluare de la compania rivală Aviva, considerând că aceasta subevaluează semnificativ compania.

În sectorul tehnologic, firmele olandeze din industria semiconductorilor, ASML, Besi şi ASM International, au înregistrat creşteri. Bloomberg a scris că noile restricţii impuse de SUA asupra echipamentelor pentru semiconductori şi cipurilor de memorie AI destinate Chinei ar putea fi mai puţin severe decât se anticipase.

Acţiunile producătorului francez de băuturi spirtoase Remy Cointreau au crescut cu 5%, după ce a raportat un declin mai mic decât cel prevăzut al profitului operaţional în prima jumătate a anului. Cu toate acestea, compania estimează o scădere a vânzărilor între 15% şi 18% pentru întregul an.

Investitorii au urmărit şi datele despre inflaţie din zona euro, înaintea publicării indicatorului pentru întregul bloc vineri. Preţurile de consum din Germania au rămas stabile în noiembrie, contrar aşteptărilor economiştilor, în timp ce inflaţia din Spania a crescut de la 1,8% la 2,4%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb