CNCAN: "Centrala de la Cernavodă rezistă şi la cutremure cu magnitudini mai mari de 8 pe scara Richter"

IOANA POPA
Ziarul BURSA #Miscellanea / 30 octombrie 2013

CNCAN: "Centrala de la Cernavodă rezistă şi la cutremure cu magnitudini mai mari de 8 pe scara Richter"

Activitatea seismică din ultima perioadă este nesemnificativă în comparaţie cu seismele la care a fost proiectată să reziste centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, ne-au declarat ieri reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN). Aceştia au adăugat: "Cutremurul bază de proiect pentru centrala de la Cernavodă corespunde magnitudinii de 7.8 pe scara Richter. În urma celor mai recente evaluări, s-a demonstrat că centrala rezistă şi la cutremure cu magnitudini mai mari de 8 pe scara Richter. CNCAN a verificat că evaluarea riscurilor datorate evenimentelor seismice a fost făcută în conformitate cu standardele internaţionale curente şi cele mai bune practici actuale în domeniu. La evaluarea marjelor de siguranţă pentru rezistenţa structurilor, sistemelor şi componentelor CNE Cernavodă la evenimente seismice, au participat experţi internaţionali şi specialişti din partea Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, care au confirmat o protecţie adecvată a centralei chiar şi în cazul unor cutremure extreme".

Cea mai recentă evaluare a protecţiei seismice a CNE Cernavodă a fost făcută în perioada 2011-2012, după accidentul de la Fukushima Daiichi din Japonia, în cadrul programului de "teste de stres" iniţiat de Comisia Europeană pentru toate centralele nuclearoelectrice din Uniunea Europeană şi statele învecinate. Oficialii CNCAN ne-au spus că, în urma acestei evaluări, s-a reconfirmat că CNE Cernavodă este pregătită să reziste la cutremure de magnitudine mare, fără ca funcţiile fundamentale de securitate nucleare să fie afectate, asigurând astfel protecţia populaţiei şi a mediului.

Săptămâna trecută, reactorul 2 al centralei de la Cernavodă a fost oprit, din cauza arderii unui transformator, iar la începutul acestei săptămâni, s-a oprit şi unitatea 1. Reprezentanţii CNCAN au declarat: "Aceste opriri neplanificate nu au avut absolut nici o consecinţă din punct de vedere radiologic, adică nu a avut loc nici o eliberare de materiale radioactive.

Evenimentele care au generat opririle Unităţilor de la CNE Cernavodă în ultima perioadă se încadrează în categoria evenimentelor minore, anticipate în exploatarea centralei, fără impact radiologic asupra mediului sau populaţiei. De fapt, majoritatea defecţiunilor care apar în exploatare reprezintă probleme minore şi au doar impact economic. Monitorizarea radioactivităţii mediului se realizează continuu atât prin intermediul reţelei de monitorizare a titularului de autorizaţie cât prin intermediul reţelei naţionale de monitorizare a mediului din cadrul ANPM. Orice valoare anormală este detectată şi raportată prompt autorităţilor naţionale".

CNCAN a solicitat Nuclearelectrica o analiză privind opririle neplanificate din ultimii doi ani, cu scopul de a-şi face propria evaluare. "Cauzele acestor opriri neplanificate nu au reprezentat încălcări de cerinţe din autorizaţii sau de dispoziţii ale CNCAN şi deci nu au reprezentat situaţii în care CNCAN să sancţioneze titularul de autorizaţie", ne-au mai spus reprezentanţii CNCAN care au adăugat că vor acorda o atenţie sporită practicilor de exploatare şi întreţinere ale instalaţiilor nucleare şi vor încerca să îşi suplimenteze resursele dedicate evaluării experienţei de exploatare şi supravegherii CNE Cernavodă, pentru a investiga mai atent astfel de incidente minore care, deşi nu au impact asupra protecţiei populaţiei şi mediului, atrag totuşi atenţie mediatică şi întrebări din partea publicului.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) supraveghează continuu funcţionarea centralei nuclearoelectrice, prin intermediul compartimentului dedicat supravegherii CNE Cernavodă, care este format din 3 inspectori rezidenţi care îşi desfăşoară activitatea de control pe amplasamentul CNE Cernavodă. Aceştia efectuează inspecţii şi controale zilnice la unităţile CNE Cernavodă şi informează personalul de la centru (din sediul din Bucureşti) despre orice problemă legată de funcţionarea centralei. Suplimentar, faţă de controalele zilnice efectuate de inspectorii rezidenţi, personalul de la sediul central al CNCAN efectuează inspecţii şi controale tematice privind procesele CNE Cernavodă. Pe lângă inspecţiile planificate, personalul CNCAN, atât inspectorii rezidenţi cât şi personalul de la centru, efectuează şi controale reactive, ca urmare a unor evenimente sau incidente, în vederea investigării cauzelor si implicaţiilor acestora. Oficialii CNCAN ne-au declarat: "Toate activităţile de control mai sus-menţionate au ca scop verificarea îndeplinirii de către CNE Cernavodă a limitelor şi condiţiilor din autorizaţii, a cerinţelor de reglementare şi a dispoziţiilor rezultate din controalele anterioare. Controalele zilnice şi controalele tematice periodice efectuate de personalul CNCAN nu au relevat nicio problemă semnificativă din punctul de vedere al securităţii nucleare sau abatere de la limitele şi condiţiile tehnice stabilite în autorizaţii".

Cel mai recent control efectuat la CNE Cernavodă este reprezentat de inspecţia efectuată de unul din inspectorii rezidenţi în camera principală de comandă a Unităţii 1, în data de 27 octombrie 2013, după oprirea neplanificată a Unităţii 2. După fiecare oprite neplanificată, CNCAN efectuează o analiză a cauzelor şi a acţiunilor corective propuse de titularul de autorizaţie. Reprezentanţii CNCAN susţin că recentele opriri neplanificate au impact doar din punct de vedere economic şi nu afectează în niciun fel securitatea nucleară şi protecţia populaţiei şi a mediului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb