Biroul de presă al CNCF CFR SA respinge cu fermitate acuzaţiile reprezentanţilor mass-media, conform cărora compania modernizează staţii de cale ferată aflate pe linii care vor fi închise şi face următoarea precizare: "Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA are în curs de derulare programul de modernizare a 16 staţii de cale ferată, principalul criteriu de selecţie a acestor gări fiind poziţionarea lor în oraşele reşedinţă de judeţ. Menţionăm că niciuna din staţiile selectate pentru acest program nu se află pe liniile CF incluse în cele două proiecte de Hotărâre de Guvern, publicate pentru dezbatere publică", arată un comunicat renis redacţiei.
CNCF CFR SA dezminte public acuzaţiile conform cărora gările aflate în oraşe reşedinţă de judeţ - Zalău, Bistriţa, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa Sud, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Piteşti, Giurgiu Oraş, Slobozia Veche, Călăraşi Sud, Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ Brăila şi Alexandria -, incluse în programul "Modernizarea unor staţii de cale ferată importante din România" se află pe vreuna din liniile de cale ferată care fac obiectul celor două proiecte de acte normative aflate în dezbatere publică, şi anume: Proiectul de Hotârăre de Guvern pentru aprobarea închiderii unor părţi din infrastructura feroviară şi Proiectul de Hotârăre de Guvern pentru aprobarea condiţiilor de închiriere a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum şi de gestionare a acestora.