CNN: Număr record de voturi anticipate în Georgia, unul dintre statele decisive

A.F.
Internaţional / 16 octombrie

CNN: Număr record de voturi anticipate în Georgia, unul dintre statele decisive

Un număr record de voturi anticipate a fost dat, marţi, în Georgia, locuitorii mergând la urne într-unul dintre cele mai importante state decisive care se confruntă cu urmările uraganului Helene şi cu schimbări controversate ale administraţiei electorale care au provocat un val de procese, potrivit CNN.

Peste 328.000 de voturi au fost acordate marţi, a afirmat pe reţeaua X Gabe Sterling, de la biroul secretarului de stat din Georgia. "Deci cu recordul din prima zi de vot anticipat şi voturile în absenţă acceptate, avem peste 328.000 de voturi până acum", a spus el.

Recordul precedent pentru prima zi a fost de 136.000 de voturi, în 2020, a adăugat Sterling.

Acest stat decisiv este unul dintre cele mai îndeaproape monitorizate la aceste alegeri, în timp ce fostul preşedinte Donald Trump încearcă să îl recâştige după ce, în urmă cu patru ani, a pierdut acolo în faţa preşedintelui Joe Biden la o diferenţă mică, ceea ce a făcut a Trump şi aliaţii să încerce, fără succes, să întoarcă rezultatul.

Aceste încercări au fost foarte importante în acest an, când noi schimbări în modul în care statul desfăşoară alegerile au fost aprobate de membrii republicani ai Comisiei Electorale a Statului, făcând ca democraţii şi alţii să deschidă procese, multe încă nesoluţionate, în timp ce ziua alegerilor se apropie.

În pofida prezenţei ridicate la vot de marţi, procesul pare să fi decurs mai uşor în acest an pentru unii votanţi din zona Atlanta care au discutat cu CNN.

"Ultima dată când am votat, am votat în oraş şi cozile erau până afară. Erau poate cam trei persoane care lucrau", a afirmat Corine Canada. "Aşa că oamenii pe bună dreptate au început să plece pentru că aşa era situaţia. Spuneau: durează prea mult, nu pot aştepta, trebuie să mă întorc la serviciu. Dar aici nu, a fost uşor", a spus ea.

Unele părţi ale statului încă nu au revenit la normal după uraganul Helene, care a lovit SUA luna trecută şi a declanşat haos în mai multe state din sud-est. Oficialii din Georgia au afirmat că buletinele de vot pentru votul în absenţă au fost trimise trimise cu Poşta SUA conform programului, nefiind afectate de furtună.

"Până în prezent, avem puţin peste 250.000 de votanţi care au cerut să voteze în absenţă. Poate în următoarea săptămână numărul va creşte la 300.000 - şi credem că asta va însemna că în jur de 5-6% dintre toţi alegătorii vor vota în absenţă la acest scrutin", a declarat, marţi, secretarul de stat Brad Raffensperger, republican.

Experţii afirmă că noi legi ale statului care înăspresc regulile pentru votul în absenţă şi care limitează disponibilitatea urnelor ar putea face ca această opţiune să fie mai puţin atrăgătoare decât votul anticipat în persoană.

Dacă în 2020 multe urne erau disponibile non-stop, în acest an ele sunt mai puţine şi se vor afla în birouri electorale sau spaţii pentru votul anticipat, între ore similare cu cele ale programului de lucru obişnuit.

Este posibil, de asemenea, ca statul să continue să aibă un număr mare de voturi anticipate, având în vedere că legea din Georgia mandatează acum două sâmbete de vot anticipat şi permite două duminici tot pentru vot anticipat, dacă un comitat doreşte asta.

Procesele continuă

Între timp, judecătorii din acest stat analizează noi reguli aprobate de majoritatea republicană, sprijinită de Trump, din Comisia Electorală a Statului, despre care democraţii avertizează că ar putea induce "haos" post-electoral în Georgia.

După audieri maraton desfăşurate marţi în instanţă, judecătorul din Fulton County Robert McBurney a suspendat o reglementare care prevedea ca oficialii să numere manual buletinele de vot de la fiecare secţie de votare, criticându-I pe oficialii electorali ai statului pentru că au aprobat-o atât de aproape de ziua alegerilor. Miercuri, reglementarea va fi analizată de un alt judecător, în procese deschise de democraţi şi de grupuri civice.

McBurney ia în considerare, de asemenea, o hotărâre separată privind o reglementare dată de comisie în august care prevede ca oficialii electorali locali să facă o "anchetă rezonabilă" privind rezultatele alegerilor înainte de a le valida - un mandat despre care democraţii afirmă că ar putea da oficialilor electorali locali o autoritate largă în a întârzia sau a refuza validarea alegerilor, "în vânătoarea după pretinse nereguli electorale".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb