Principalul centru medical din Gaza, Spitalul Al-Shifa din Gaza City, mai are combustibil pentru funcţionarea generatoarelor pentru 24 de ore, a afirmat organizaţia Medici fără Frontiere, potrivit CNN.
"Fără electricitate mulţi pacienţi vor muri", a afirmat Guillemette Thomas, coordonatorul medical pentru Palestina al Medici fără Frontiere, cu sediul la Ierusalim.
Mii de oameni au fost răniţi în Gaza începând din 7 octombrie, în urma loviturilor aeriene ale Israelului care au venit după atacurile teroriste ale Hamas.
"Cred că aceşti oameni sunt într-un grav pericol să moară în următoarele ore, pentru că devine imposibil să primească asistenţă medicală", a declarat Thomas.
Thomas a avertizat că pacienţii de la Terapie Intensivă, Neonatologie şi cei conectaţi la aparate de respirat sunt în cel mai mare risc.
"Pacienţii cu boli cronice, precum diabet şi cancer, şi femeile însărcinate sunt de asemenea la risc din cauza lipsei generale de medicamente", a explicat Thomas.
Spitalul Al Shifa - unde Medici fără Frontiere a asigurat asistenţă pentru pacienţii cu arsuri timp de mai mulţi ani - este unul dintre puţinele locuri din Gaza care mai are electricitate, iar în prezent tratează şi victimele exploziei de marţi de la spitalul Al Alhi.
Mii de palestinieni se adăpostesc la spitalul Al-Shifa, după ce au căutat un loc sigur în contextul bombardamentelor continue, a spus Thomas.
Medici fără Frontiere a afirmat că este vital ca spitalele să funcţioneze din noi şi că trebuie garantate armistiţii regulate pentru ca medicamentele şi combustibilul să fie aduse la spitale.