CNVM a amendat patru administratori SIF Oltenia pentru că nu au convocat acţionarii în cazul Staicu

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 septembrie 2010

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a amendat cu câte 2.000 de lei patru membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al SIF Oltenia (SIF5), întrucât nu au dispus convocarea acţionarilor pentru discutarea oportunităţii menţinerii lui Dinel Staicu în funcţia de preşedinte CA.

SIF Oltenia a primit miercuri, din partea CNVM, ordonanţe de sancţionare pentru Gheorghe Blidaru, Teodor Buzatu, Margareta Racoviţă şi Vasile Şalapa, se arată într-un comunicat al sociatăţii transmis, ieri, Bursei, anunţă Mediafax.

Comisia a dispus, pe 19 iulie, covocarea acţionarilor pentru a stabili dacă este oportun ca Dinel Staicu să rămână la conducerea societăţii, după ce acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Administratorii SIF Oltenia au refuzat însă să convoace AGA, susţinând că problema ridicată de Comisie a mai fost pusă în discuţia acţionarilor, urmare a unei ordonanţe CNVM din februarie 2007. Societatea menţionează că acţionarii i-au ales pe Staicu şi pe Carmen Ioana Popescu ca administratori, la jumătatea lunii noiembrie 2008, cu toate că era cunoscută existenţa litigiilor penale ale acestora.

Autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital menţiona, în ordonanţa din 19 iulie, că va solicita instanţei convocarea AGA în cazul în care Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii financiare nu îi va convoca pe acţionari.

Judecătoria Sectorului 4 i-a condamnat în iunie pe Staicu şi pe fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor Ion Popescu la câte patru ani de închisoare cu executare şi la plata a peste opt milioane de lei, într-un dosar privind o fraudă de cinci milioane de euro. În urma condamnării CNVM, l-a suspendat pentru două săptămâni pe Staicu de la conducerea SIF Oltenia, iar acesta şi-a luat concediu pentru două luni.

Staicu a făcut contestaţie la sancţiunea CNVM, susţinând că decizia instanţei nu este definitivă, şi că a atacat-o cu apel. Comisia a respins însă contes-taţia, pe motiv că, în urma sancţiunii penale impuse de instanţă, Staicu nu mai îndeplineşte toate condiţiile de eligibilitate obligatorii pentru exercitarea funcţiilor de membru al consiliului de administraţie şi conducător al unei societăţi de investiţii financiare.

Dinel Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2006, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, alături de el fiind inculpat şi fostul preşedinte al BIR. Potrivit anchetatorilor, din banii obţinuţi fraudulos de la BIR Staicu a cumpărat acţiuni la SIF Oltenia, în valoare de peste un milion de euro, prin intermediul unor societăţi pe care le controla. Staicu a fost numit în conducerea SIF Oltenia în 2006, înlocuindu-l în funcţia de preşedinte-director general pe Vasile Şalapa.

Acţionarii SIF Oltenia au hotărât în august 2008 ca Staicu să rămână la conducerea societăţii până când instanţa de judecată va emite o hotărâre definitivă.

Acţiunile SIF Oltenia au închis şedinţa BVB de vineri la un preţ de 1,42 lei pe unitate, cu 0,7% sub cotaţia de referinţă, astfel că societatea are o capitalizare de 823,8 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Blidaru era firesc sa il apere pe Dinel pentru ca i-a pus toate neamurile prin societatile SIF ului. ginerele director la Complex Hotelier Dambovita, fiica -sa reprezentanta SIF. Restul nu sunt de inteles de ce se compromit in halul asta. I

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb