CNVM a avizat prospectul de admitere la tranzacţionare al OTP WiseRO

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 septembrie 2009

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a avizat prospectul de admitere la tranzacţionare a fondului OTP WiseRO pe Bursa de Valori Bucureşti, acest pas reprezentând totodată şi finalizarea primei etape a procedurii de listare a fondului, potrivit unui raport publicat ieri de către casa de brokeraj "Intercapital Invest", care a lansat fondul împreună cu "OTP Bank" şi "OTP Asset Management" .

Etapa următoare, estimată a se finaliza în următoarele săptămâni, este reprezentată de avizarea listării fondului de către Bursa de Valori Bucureşti.

Fondul OTP WiseRo" urmăreşte evoluţia unui indice dezvoltat pe modelul WISE US, care urmăreşte lunar evoluţia acţiunilor din componenţa indicelui bursier S&P500.

Portofoliul indicelui este adaptat în funcţie de evoluţia pieţei americane, astfel încât pentru cele mai performante zece acţiuni se deschid poziţii long (de cumpărare), iar pentru cele mai slabe zece acţiuni se deschid poziţii short (de vânzare).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. daca vrei sa spui ceva, explica-ne.

    Ce insemana acest prospect, garanteaza cu ceva listarea, sau este o simpla formalitate pentru a ajunge pe masa BVB, care decide listarea? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb