CNVM vrea să introducă un nou sistem de supraveghere electronică a entităţilor pieţei de capital

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iulie 2009

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) intenţionează să introducă un nou sistem de supraveghere electronică a tuturor entităţilor pieţei de capital, care are în vedere depistarea din timp a ris­cului sistemic, a declarat, ieri, vicepreşedintele CNVM, Paul Miclăuş.

"Principalul punct în plus al acestui nou sistem este atenţionarea din timp cu privire la riscurile care ar putea apărea în sistem", a menţionat Miclăuş.

Astfel, entităţile pieţei de capital urmează să primească în cel mult două săptămâni un act din partea Comisiei în care vor fi introduse într-un program-pilot de testare a noului sis­tem.

Arbitrul pieţei de capital are dificultăţi în privinţa execuţiei bugetare, după ce a redus comisioanele aplicate

CNVM este în reală dificultate în ceea ce priveşte execuţia bugetară, după ce a redus drastic unele tarife aplicate emitenţilor din piaţă, a declarat, ieri, vicepreşedintele instituţiei, Paul Miclăuş.

El a precizat că această reducere de tarife a prelungit viaţa mai multor entităţi supravegheate de CNVM.

Din a doua jumătate a anului trecut, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a eliminat sau redus mai multe comisioane pe care le percepea companiilor de la Bursă, pentru a sprijini piaţa de capital afectată puternic de criza financiară internaţională.

Astfel, în a doua jumătate a anului trecut arbitrul pieţei a renunţat pentru o perioadă de şase luni la taxarea ofertelor publice iniţiale (IPO), după care a redus la jumătate comisionul perceput pentru tranzacţionarea la Bursă, pentru perioada 1 februarie 2009 - 31 iulie 2009. Astfel, până la sfârşitul lunii iulie, comisionul perceput de arbitrul pieţei este redus de la 0,08% la 0,04%.

Decizia privind reducerea comisionului de tranzacţionare face parte dintr-un pachet de măsuri adoptate de CNVM, printre care se mai numără şi suspendarea comisioanelor pentru tranzacţiile cu titluri de stat, pe întreaga perioadă a anului 2009, suspendarea taxelor comisioanelor pentru ofertele publice de vânzare derulate pentru admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată, pentru anumite tipuri de companii.

CNVM a avut anul trecut pierderi de 5,6 milioane lei (1,5 milioane euro) în condiţiile în care veniturile Comisiei înregistraseră creşteri susţinute, în ultimiii ani. Astfel, în 2006 CNVM obţinuse un excedent de 17,1 milioane lei, iar în 2007, unul dintre cei mai abundenţi ani pentru piaţa de capital, excedentul s-a cifrat la 25 milioane lei.

Totodată, în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2008, CNVM înregistrează un excedent de 16,87 milioane lei, în contextul în care arbitrul pieţei avea la începutul anului trecut un sold de 25 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb