Cod galben de criză financiară în Statele Unite

"Pieţele se transformă în cei mai mari inamici ai pieţelor", a scris un analist de la Goldman Sachs într-o notă adresată clienţilor, conform unui articol Bloomberg, iar saltul înregistrat de indicele volatilităţii VIX luna trecută "este un simptom al fragilităţii financiare".

Dar de unde vine fragilitatea financiară, când economiile dezvoltate, mai ales cea a Statelor Unite, par să arate că au intrat pe o traiectorie de creştere sustenabilă?

Să fie doar un miraj, care se "topeşte" pe fondul paşilor mici pe care îi face Federal Reserve către normalizarea condiţiilor financiare?

Se poate, deoarece prognozele de creştere pentru T1 2018, publicate de Federal Reserve Bank of Atlanta, au înregistrat un "derapaj" semnificativ în câteva săptămâni. În prima zi din februarie 2018, divizia Fed-ului din Atlanta arăta că economia SUA va creşte, în termeni anualizaţi, cu 5,4%. De atunci, prognozele au fost revizuite în sens negativ, iar estimarea de la sfârşitul săptămânii trecute arăta o creştere de 1,8%.

În acest context, un indicator al "stresului" de pe piaţa financiară a atins un nivel comparabil cu cel din 2009. Este vorba des­pre spread-ul (n.a. diferenţa) dintre rata LIBOR la 3 luni şi rata OIS (Overnight Indexed Swap), care a depăşit recent pragul de 55 de puncte de bază, în condiţiile în care era la circa 28 de puncte de bază la sfârşitul anului trecut.

Spread-ul LIBOR-OIS este considerat "un indicator cheie al riscului de credit din sistemul bancar", în condiţiile în care rata LIBOR reprezintă cos­tul finanţărilor negarantate pe termen scurt de pe piaţa interbancară, iar valoarea ratei OIS este strâns legată de dobânda efectivă de politică monetară din SUA şi este un cost al finanţării în absenţa riscului de credit.

Conform datelor de la ICE (Intercontinental Exchange), noul administrator al dobânzilor LIBOR începând din februarie 2014, rata LIBOR la 3 luni pentru dolarul american a crescut semnificativ în ultimele luni şi a depăşit 2,2%, cel mai ridicat nivel din decembrie 2008 (vezi graficul).

Bhanu Baweja, director adjunct de strategie la UBS Investment Bank, consideră că avansul costurilor de finanţare din SUA nu este un motiv de îngrijorare, ci doar o "diversiune", după cum arată într-un articol din Financial Times.

În opinia lui Baweja, creşterea LIBOR este determinată de creşterea randamentelor pentru obligaţiunile pe termen scurt emise de guvernul american şi nu indică o creştere a riscului de credit.

Analiştii de la Citigroup sunt de altă părere. Deşi consideră că avansul LIBOR şi a spread-ului LIBOR-OIS este rezultatul unor factori tehnici, Matt King şi Steve Kang au avertizat clienţii că "este foarte probabilă extinderea efectelor negative", după cum scrie Bloomberg, mai ales că "ratele LIBOR reprezintă un punct de referinţă pentru credite, instrumente swap pe dobânzi şi pentru unele credite ipotecare".

În opinia lui Matt King, "creşterea s­pread-ului LIBOR-OIS reflectă res­tricţionarea finanţării în dolari dincolo de intenţiile Federal Reserve", conform unei analize preluate de Zerohedge, iar "în lunile următoare ne aşteptăm la creşterea presiunilor".

Concluzia analiştilor de la Citigroup este că "restricţionarea condiţiilor de creditare poate fi mult mai accentuată decât aşteptările băncilor centrale", iar efectele asupra cotaţiilor de la bursele de acţiuni vor fi deosebit de negative.

Estimările de la Bloomberg arată că instrumente financiare evaluate la circa 350 de trilioane de dolari depind de evoluţia ratelor LIBOR.

Pentru Jerome Schneider, director în cadrul companiei de investiţii Pacific Investment Management Co. (PIMCO), evoluţia dobânzilor din ultima perioadă reprezintă "intrarea într-o nouă paradigmă", conform declaraţiilor sale pentru Bloomberg.

Avansul costurilor de finanţare pentru datoriile în dolari vine într-un moment deloc prielnic. Dobânzile aflate la minime istorice pentru mai mulţi ani au condus la creşterea accelerată a datoriilor denominate în dolari, mai ales în economiile emergente.

"Nivelul fără precedent al datoriilor în dolari face sistemul financiar global mai sensibil ca niciodată faţă de evoluţia cursului dolarului şi a costurilor de finanţare", scrie Ambrose Evans-Pritchard în cotidianul britanic The Telegraph.

Într-o analiză de la FxWire Pro se arată că "avansul dobânzilor într-o perioadă de creştere economică s-a întâmplat mereu de-a lungul secolelor" şi "nu există motive de îngrijorare dacă nu aveţi datorii excesive în dolari sau modelul dumneavoastră de afaceri nu este foarte dependent de costurile scăzute de finanţare".

Tocmai aici este problema. Nimeni nu ştie câte firme pot supravieţui în absenţa costurilor scăzute de finanţare.

"Ne aşteptăm la un impact major al creşterii costurilor de finanţare pentru dolar la nivelul economiilor emergente", mai scriu analiştii de la FxWire Pro.

După cum se observă, suntem tot mai aproape de momentul adevărului. O economie robustă nu ar trebui să se teamă de creşterea costurilor de finanţare. Oare se poate spune acest lucru şi despre economia globală de astăzi?

"Economiile ar fi mai rezistente dacă nu ar avea un grad de îndatorare aşa de mare", a scris recent Martin Wolf, editorialist la Financial Times. Wolf mai precizează că "analiza teoriei macroeconomice indică o ignoranţă substanţială în ceea ce priveşte modul de funcţionare a economiilor".

Aceste afirmaţii, greu de contrazis în ciuda numeroaselor declaraţii din partea băncilor centrale, arată că lecţiile crizei nu au fost învăţate, singura "soluţie" fiind stimularea suplimentară a creşterii datoriilor, cu speranţa deşartă că, printr-o minune, "mahmureala" de pe urma supraîndatorării se poate rezolva prin supraalimentarea cu un "combustibil" a cărui cifră octanică este superioară celui anterior, adică prin tipărire directă.

Din păcate, trezirea la realitate este tot mai aproape şi nu poate fi evitată.