Codul lui da Anghel

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 septembrie 2015

Reprezentantul Bursei de Valori Bucureşti

Reprezentantul Bursei de Valori Bucureşti

O jumătate de pagină din Codul de Guvernanţă Corporativă - scrisă în 65 de zile şi a costat 30.000 de euro

Marian Petre Miluţ: "300.000 de euro sunt enorm pentru a realiza 12 pagini, iar Codul ridică multe întrebări pentru emitenţi"

Lucian Anghel a spus că nu ar trebui să fie o surpriză dacă foarte multe companii sau chiar nici una nu vor reuşi să îndeplinească toate criteriile Codului

Actualizare 19:30 Precizări BERD

BERD ne-a transmis că proiectul Codului de Guvernanţă Corporativă, co-finanţat de BERD şi BVB, a cuprins o serie de activităţi, precum:

"1. A fost efectuată o revizuire a cadrului de guvernanţă corporativă şi a practicilor companiilor listate. Aceasta a inclus reviziurea legislaţiei şi a comunicatelor de conformare a companiilor listate şi a actualelor proceduri de monitorizare BVB; compararea practicile de guvernanţă corporativă din România cu cele din statele similare; dezvoltarea propunerilor corespunzătoare pentru România care au urmărit sporirea practicilor de guvernanţă corporativă, informarea şi monitorizarea conformării cu codul BVB (de asemenea considerarea fezabilităţii de a introduce sancţiuni pentru lipsa de informare sau respectare a Codului BVB);

2. O metodologie pentru BVB a fost dezvoltată pentru a permite BVB să:

(i) Evalueze practicile de guvernanţă corporativă a companiilor listate,

(ii) Monitorizarea practicilor de raportare şi revizuire a calităţii comunicatelor de conformare,

(iii) Notarea companiilor în funcţie de calitatea informărilor; şi

(iv) procesarea informaţiei divulgată de către companiile listate în rapoartele publicabile.

BVB primeşte asistenţă în adoptarea şi implementarea metodologiei.

3. Proiectul a revizuit de asemenea şi precedentul cod al BVB şi a cadrului de guvernanţă corporativă pentru a se asigura că nu există principii conflictuale şi a propus îmbunătăţiri şi să se alinieze la standarde internaţionale şi cele mai bune practici.

4. Programe de pregătire pentru BVB şi companii listate sunt de asemenea efectuate (un seminar de două zile pentru societăţile listate este planificat pentru 19-20 octombrie) pentru a asigura o mai bună înţelegere a noului cod şi o mai bună implementare efectivă a metodologiei".

(A.C.)

--------------------

Mult aşteptatul Cod de Guvernanţă Corporativă al Bursei de Valori Bucureşti, lansat ieri, a uimit prin dimensiunea atât de redusă, încât audienţa de la conferinţa BVB a calculat, rapid, că fiecare pagină a documentului a costat 30.000 de euro, în condiţiile în care cam jumătate din fiecare pagină era reprezentată de spaţiu alb şi logo-uri.

Un alt calcul arată că fiecare pagină din Cod a fost redactată în 65 de zile, având în vedere că BVB a anunţat câştigarea proiectului, în iunie 2013.

Lucian Anghel, preşedintele BVB, a spus că nu ar trebui să fie o surpriză dacă foarte multe companii sau chiar nici una nu vor reuşi să îndeplinească toate criteriile Codului.

Marian Petre Miluţ, preşedintele Prefab - o societate listată la Bursă, a declarat că principiile din Cod sunt în regulă, însă, în opinia sa, aplicarea lor la nivelul ţării noastre comportă alte condiţii suplimentare, care, dacă nu se realizează, atunci acest cod este încă o barieră pentru companii să vină la Bursă.

"Cred că, în România, aşa cum toţi ne dorim maşini foarte bune şi nu avem drumuri, la fel avem un Cod foarte bun, dar nu avem bani.

Bursa de Valori din România de fapt nu are capital", a spus domnul Miluţ, adăugând: "Codul acesta este necesar să fie o provocare pentru companii, un start.

Dar nu poate să fie un start din 4 ianuarie 2016 (n.r. data de la care va intra în vigoare Codul).

De exemplu, noi avem 3 membri în Consiliul de Administraţie şi nu pot găsi încă doi membri în două luni (n.r. potrivit Codului, Consiliul de Administraţie trebuie să aibă cel puţin cinci membri). Trebuie să vedem cine sunt cei care vor contribui într-un Consiliu de Administraţie. În momentul când vrei să fii membru în Consiliul de Administraţie, trebuie să ai acţiuni. Nu poţi să numeşti pe cineva în CA fără să aibă o responsabilitate în bani".

Problema BVB este faptul că societăţile private nu vin să se listeze din cauza dificultăţilor emitenţilor aflaţi la tranzacţionare, potrivit domnului Miluţ, care i s-a adresat ieri direct directorului general BVB, Ludwik Sobolewski: "Dacă nu aveţi companii listate pe Bursă, domnule Sobolewski, nu le aveţi pentru că noi (n.r. emitenţii) suntem mai credibili. Când eu le spun prin câte trec ca să pun o informaţie pe site sau atunci când mă dă în judecată un acţionar minoritar, pentru că vreau să vând un activ care nu mai e performant, aceea este practica".

Reprezentanţii BVB şi BERD, care a oferit finanţarea de 300.000 de euro pentru noul Cod de Guvernanţă Corporativă, s-au lăudat cu faptul că documentul este concis, spre deosebire de altele similare de la alte Burse.

Însă domnul Miluţ a arătat că simte nevoiea de clarificări la prevederile din Cod. Domnia sa a spus: "Codurile foarte lungi răspund la întrebări. Codul acesta nu răspunde la nici o întrebare. 300.000 de euro sunt enorm pentru a realiza 12 pagini".

Pentru 300.000 de euro, cele 12 pagini ar fi trebuit să fie perfecte.

Însă, chiar în debutul Codului, în Secţiunea A, doar o privire este suficientă pentru a detecta o risipă de câteva mii de euro, dacă luăm de bună media de 30.000 de euro/pagină, căci prima frază putea fi exprimată în a doua: "Rolul Consiliului de Administraţie într-un sistem unitar şi rolul Consiliului de Supraveghere/Directoratului într-un sistem dualist trebuie să fie clar definite şi documentate în actul constitutiv al societăţii, în regulamentul intern şi/sau alte documente similare.

Consiliul trebuie să se asigure că actul constitutiv al societăţii, hotărârile adunării generale a acţionarilor şi reglementările interne ale societăţii includ o delimitare clară între puterile şi atribuţiile adunării generale a acţionarilor, Consiliului şi conducerii executive".

Apoi, la a treia frază, lipseşte o diacritică - căciuliţa de pe "ă" din ultimul cuvânt: "Consiliul trebuie structurat în aşa fel încât să i se permită îndeplinirea îndatoririlor cu diligenţa". Oare cât ar fi costat în plus şi această căciuliţă?

Gian Piero Cigna, Senior Counsel BERD, a precizat că vechiul Cod de Guvernanţă era prea larg şi nu era suficient de precis încât să inducă un comportament al companiilor .

Potrivit BVB, implementarea noilor reguli se va baza pe principiul "aplici si explici", adică societăţile care nu aplică anumite principii vor trebui să explice de ce nu o fac.

Companiile vor include în raportul lor anual o declaraţie de guvernanţă corporativă, într-o secţiune distinctă în raportul anual, care va conţine o autoevaluare privind modul în care sunt îndeplinite "prevederile care trebuie respectate", precum şi măsurile adoptate în vederea respectării prevederilor care nu sunt îndeplinite în totalitate, conform BVB.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. S-a gasit milut cu firma lui prefab sa si dea cu parerea. Milut, ce cauti tu la bvb? Ce tranzactii s au facut pe prefabul tau falit? Chiar nu gasesti 2 oamwni ptr consiliu de adm? Ceilalti actionari chiar nu au dreptul la un om in ca? Geniule, n ai dovedit nimic . Stai linistit ca rade lumea de tine.

    ps vezi k nu mai merge cu vrajeala. Pe curand. 

    Avem legi nationale si europene, avem regulamente, avem instructiuni, avem departamente de supraveghere, avem oameni in functii de supraveghere si totusi se FURA de la actionarul minoritar sau din societatile listate.

    Iata acum avem si un COD care a costat 300.000 EURO si are 12 pagini adica 6 coli . 

    Deci trebuia un cod care sa impiedice "furatul oualelor de sub clota fara ca aceasta ca caraie" iar acum avem un cod nou "Fa-te om de lume noua sa furi closca de pe oua !" 

    Iata o monstra tot de pe meleagurile Bucurestiului din Ciocoii vechi si noi " Iată ce voi să vă zic: să ne închipuim că pentru curtea unuia dintre stăpânii voștri se cumpără câte douăzeci și cinci oca de carne pe zi. Ei bine, prețul nu poți să-l încarci, căci carnea este cu nart (preț fix); dar poți să încarci la suma ocalelor, cumpărând mai puține și trecând la socoteală mai multe. Cu pâinea faci tot așa. Vânatul și păsările nu au nart: curcanul se vinde un leu, pune-l un leu și șaptezeci de parale; gâsca ipac (idem); găina și rața se vând câte o leiță, pune-le câte un leu și cinci. De la untdelemn, zahăr, cafea, tutun, poame și chiar de la zarzavat puteți să vă folosiți în două feluri, adică adăugând la suma ocalelor și la preț... 

    — Fleacuri, nene Păturică, fleacuri! Din aceste nimicuri cineva abia își scoate zilnicele cheltuieli. Nouă, mă rog dumitale bun, ne trebuie bani mulți, stări mari, ca să scăpăm de slugărie." 

    Nu puteam sa luam "Codul de guvernanta corporativa" de la Londra s.a.m.d. ??? 

    si sa facem o economie de 300.000 de euro din banii actionarilor ?

    Ce exemplu da BVB ? 

    1. poate ca de fapt chiar a fost luat Codul de la Londra sau de aiurea...oricum el trebuie sa reflecte aceleasi principii, mestecate si digerate si de oecd. ca nu-i un roman sau o poezie codul asta...e un fel de acquis

    Foarte expresiva poza!

    1. Ba soarecule de Anghel, e scris in piatra codul?

    Doamne, cata bataie de joc mai avem de indurat! Cat mai are acest consiliu slab din mandat? Inca jumatate de an? Muuuuuuult

    Doamne, cata bataie de joc mai avem de indurat! Cat mai are acest consiliu slab din mandat? Inca jumatate de an? Muuuuuuult

    Asta este rezultatul pogonarilor,simineilor,paulilo r,anghelilor de prin CA!O piata de capital serioasa nu poate rezulta din monumentele astea de incompetenta,dovada ca nici la stadiul de ridicola nu s-a ridicat.Lumea financiara tot progreseaza,noi reusim sa involuam.Personajele astea cauta numai sa capuseze un cadavru numit BVB.

    1. Daca insusi GURUUL Mark Mobius nu stir de CE e important sa fii in uniunea Europeans pentru o piata reglementata. atunci CE rost are sa strigam ca vrem IFRS pentru SiFuri SI FP.Daca Petrom presenta in rapoarte financiare capital social de 18 miliarde pana in primavara anului 2013 chiar vrem sa fim intelepti ca domnul Isarescu?Sa au ditamai mustaria SI sa nu stii ca nu trebuie sa faci pipi impotriva vantului este foarte, foarte naiv

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb