Industria chimică indică, la nivel naţional, o tendinţă ascendentă, dar totodată trage şi un semnal de alarmă asupra unor potenţiale riscuri, conform unui comunicat al Coface.
Fiind unul dintre cele mai mari şi mai dinamice sectoare industriale la nivel mondial, cu un volum global al vânzărilor de 2.744 miliarde de euro în 2011 (în creştere cu 11,6% faţă de anul precedent), industria chimică îşi confirmă poziţionarea ca unul dintre motoarele principale de redresare economică, menţionează Coface.
"În România acest sector nu reprezintă numai un domeniu de activitate cu mare tradiţie şi impact în economia naţională, ci şi unul cu o evoluţie aparte în contextul economic al ultimilor ani. Conform celor mai recente situaţii financiare publicate de Ministerul Finantelor la sfârşitul anului 2011, în sectorul industriei chimice funcţionau un număr total de 4.598 de firme considerate active, care generau o cifră de afaceri totală de 47,4 miliarde lei şi 89.696 de locuri de muncă. Analizând în detaliu situaţia şi indicatorii financiari calculaţi pentru aceste companii, constatăm că sectorul industriei chimice se confruntă cu o serie de aspecte ce pot periclita relativa stabilitate (din punctul de vedere al numărului de agenţi economici şi al efectivului de salariaţi) şi tendinţa de relansare economică (cifră de afaceri în creştere cu 24%) înregistrate la sfârşitul anului 2011", arată Coface în comunicat.
"Industria chimică reprezintă o latură a economiei pe care România se poate baza pentru dezvoltare în următorii ani. Atragerea unor investiţii directe, autohtone sau internaţionale, poate transforma acest sector într-unul înfloritor, luând în considerare şi tendinţa mondială de creştere, de 12%. Evident că în prezent sectorul prezintă şi câteva riscuri, astfel că aproape 45% din firmele active în industria chimică prezintă un risc crescut de insolvenţă, însă este mai important să ne concentrăm pe oportunităţi, pe soluţiile pe care le putem găsi pentru o redresare şi relansare a economiei româneşti", a declarat Constantin Coman, Country Manager, Coface Romania.