Colapsul economic al Chinei este iminent de un sfert de secol

Economia Chinei, cea mai mare la nivel global, conform evaluărilor după paritatea puterii de cumpărare, se află în pragul unui colaps iminent de mai mulţi ani, dar mai ales în ultimii doi ani, pe fondul problemelor grave de pe piaţa imobiliară. Aşa scrie presa financiară internaţională, deci trebuie să fie adevărat. Doar nu se pretează prestigioasele publicaţii la dezinformare, care este strict interzisă în UE?

Pentru a nu se plictisi în perioada colapsului, aceeaşi economie înregistrează noi recorduri ale excedentului comercial, care se apropie de un trilion de dolari în acest an, conform unei ştiri recente de la Bloomberg.

"Exporturile Chinei către aproape 170 de ţări depăşesc importurile", scrie agenţia de ştiri americană, iar "excedentele tot mai mari faţă SUA, Europa şi ASEAN amplifică spectrul războaielor comerciale".

Estimările Bloomberg arată că diferenţa dintre exporturile şi importurile Chinei va atinge un trilion de dolari, dacă îşi va continua creşterea la ritmul înregistrat de la începutul anului (vezi graficul 1).

Datele oficiale arată că excedentul balanţei bunurilor a crescut cu aproape 16% în primele zece luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2023, până la un nou record, de 785 de miliarde de dolari.

"Odată cu scăderea preţurilor, creşterea volumului exporturilor chineze a fost enormă", a scris Brad Setser, de la Council on Foreign Relations, pe contul său de Twitter, şi a subliniat că "economia creşte din nou pe baza exporturilor".

Cea mai importantă componentă a excedentului comercial al Chinei continuă să fie Statele Unite, conform datelor de la Bloomberg (vezi graficul 2).

Excedentul comercial faţă de SUA a crescut cu 4,4% în primele zece luni ale acestui an faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, în timp ce excedentul faţă de UE a crescut cu 9,6%, iar excedentul faţă de grupul ASEAN a crescut cu aproape 36%.

Dezechilibrul substanţial în relaţiile comerciale China - SUA a fost inclus recent de Gordon Chang în cadrul argumentului său privind colapsul Chinei, pe care l-a expus într-un editorial din cotidianul britanic The Telegraph.

Chang este autorul cărţii "The Coming Collapse of China", publicată în 2001, în care prognozează un colaps al Chinei până în 2011, revizuit ulterior la 2012. Cauza ar fi trebuit să fie administrarea defectuoasă a economiei de către Partidul Comunist din China.

Acum Chang susţine că economia Chinei nu va face faţă noilor tarife promise de Donald Trump, în condiţiile în care preşedintele Xi nu are nicio strategie de ieşire din această situaţie.

"Xi se confruntă cu un paradox insolubil. Pentru a creşte, China trebuie să exporte mai mult. Asta înseamnă politici comerciale mai agresive, ceea ce va conduce la impunerea unor noi tarife din partea partenerilor comerciali", subliniază Gordon Chang.

Prognoza autorului american are foarte puţine şanse de realizare, deoarece ipotezele sunt nerealiste, în condiţiile în care centrul de greutate al comerţului exterior al Chinei s-a mutat substanţial în ultimii ani.

Financial Times a publicat, cu peste un an în urmă, un grafic care arăta că exporturile Chinei către ţările afiliate Iniţiativei Belt and Road au depăşit exporturile cumulate către SUA, UE şi Japonia, pe fondul unei tendinţe negative în schimburile comerciale cu ţările dezvoltate care a început încă din 2005.

Asia Times a scris recent că exporturile Chinei către America de Sud s-au dublat din 2020 până în prezent, până la o valoare lunară de circa 24 de miliarde de dolari.

Acesta este contextul în care trebuie evaluată şi informaţia referitoare la prima ieşire netă a capitalurilor străine din China din ultimii 30 de ani. Conform datelor oficiale de la Beijing, investitorii străini au retras 8,1 miliarde de dolari în T3 2024 şi 12,8 miliarde de la începutul anului.

Pe de altă parte, investiţiile directe ale Chinei în ţările din Sudul Global cresc accelerat, iar tendinţa va fi susţinută, se pare, şi de India.

Înainte de ultima întâlnire la nivel înalt a ţărilor din organizaţia BRICS, India şi China au anunţat, practic, o resetare a relaţiilor bilaterale, foarte tensionate în ultimii ani. Imediat au început să apară în presa indiană şi chineză ştiri referitoare la iniţierea unor programe comune, mai ales în domeniul economic, inclusiv pentru compensarea dezechilibrului comercial prin investiţii directe ale Chinei în India, care se vor alătura investiţiilor directe nete din Africa sau America de Sud.

Bloomberg mai subliniază că cererea pentru importuri a Chinei s-a redus în ultima perioadă, pe fondul avansului electrificării economiei şi a extinderii procesului de substituire a importurilor cu bunuri fabricate în ţară, în condiţiile creării unor lanţuri interne de aprovizionare pentru domenii critice, cum este producţia automobilelor electrice.

"China se concentrează pe întregul lanţ de aprovizionare cu vehicule electrice încă din 2012 şi, ca urmare, s-a mişcat mai repede şi la o scară mai mare, iar acum are o generaţie avans în tehnologia vehiculelor electrice în aproape toate domeniile, producând în acelaşi timp la costuri mai mici", se arată în raportul privind competitivitatea europeană, prezentat recent de Mario Draghi.

Unul dintre locurile în care nu au ajuns prognozele privind colapsul iminent al Chinei este UNIDO (UN Industrial Development Organization). În ultimul raport privind tendinţele industriale, agenţia ONU estimează că 45% din producţia industrială a lumii se va realiza în China în 2030, o pondere mai mare decât a tuturor ţărilor cu venituri mari (38%) şi de peste patru ori mai mare decât ponderea SUA, care se va reduce până la 11%. Datele de la UNIDO arată că ponderea producţiei industriale a Chinei în producţia industrială globală a fost de 6% în 2000, în timp ce ponderea SUA era de 25%, iar a ţărilor cu venituri mari de 75%.

"Puţini sunt cei care înţeleg această schimbare radicală", scrie antreprenorul Arnaud Bertrand pe contul său de Twitter, în opinia căruia noua dominaţie a Chinei faţă de Occident în privinţa producţiei industriale reprezintă "o schimbare geopolitică nemaiîntâlnită în ultimii 250 de ani".

În timp ce majoritatea opiniilor prezentate în presa financiară internaţională accentuează necesitatea lansării unor programe de stimulare economică în China, inclusiv a unor programe pentru resuscitarea pieţei imobiliare, economistul francez Charles Gave, fondator şi preşedinte al companiei Gavekal Research, susţine că guvernul de la Beijing nu trebuie să facă nimic.

Guvernele Franţei au făcut întotdeauna "ceva", începând din 1981, pentru a contracara orice încetinire economică, aminteşte Gave, iar "rezultatul final al acestor reforme este falimentul Franţei".

Economistul francez nu a uitat nici "activismul" lui Franklin Delano Roosevelt, care a devalorizat dolarul în condiţiile în care Statele Unite aveau un excedent de cont curent masiv şi a transformat, astfel, recesiunea într-o depresiune globală.

În opinia lui Charles Gave, dacă guvernul de la Beijing nu va face nimic pentru "stimularea" economiei, rata naturală a dobânzii din China va coborî sub rata rentabilităţii capitalului investit pentru majoritatea companiilor, iar economia va cunoaşte un boom deflaţionist.

Dar nu este deflaţia pericolul extrem? Poate într-o economie financializată, dar nu într-o economie dominată de sectorul real.

Dacă aşa arată colapsul iminent al celei mai mari economii la nivel global, oare cum ar arăta creşterea economică, chiar şi moderată?