Preşedintele columbian, Ivan Duque, a declarat că va prezenta o propunere privind un pact regional pentru conservarea Amazoniei la Adunarea Generală a ONU de la New York, în septembrie, în răspuns la incendiile care afectează ''plămânul'' planetei, relatează AFP.
''Vrem să creem un pact de conservare între ţările care împărtăşesc acest teritoriu amazonian'', a declarat şeful statului în satul indigen din Isla Ronda, în extremitatea sudică a ţării, la graniţa cu Peru şi Brazilia.
"În prezent nu avem o situaţie a incendiilor comparabilă cu cea din Brazilia, dar trebuie să ne ferim, iar această vizită este destinată să tragă un semnal de alarmă", a adăugat Duque.
Înainte de a-şi prezenta propunerea la ONU, preşedintele columbian de dreapta va prezenta acest pact în cadru consiliului de miniştri binaţional pe care îl va ţine marţea viitoare cu omologul său peruan, Martin Vizcarra la Pucallpa (centru-estul Peru).
Ivan Duque a lansat deja sâmbătă ''un apel către comunitatea internaţională pentru a înţelege că pe lângă discursuri sunt necesare resurse şi sprijin ştiinţific pentru a păstra plămânul amazonian''.
După o convorbire telefonică cu preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, Duque a precizat că fondurile vor fi de asemenea folosite pentru combaterea criminalităţii transnaţionale legate de traficul de specii în ''plămânul planetei''.
În afară de Columbia şi Brazilia, pădurea amazoniană se întinde în Peru, Bolivia, Venezuela, Guyana, Guyana franceză, Surinam şi Ecuador.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2019, 09:14)
Focul a fost generat de trupele cia pt. a distruge culturile de coca!