COMENTARIU BURSIER Salvarea AIG ridică bursele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 septembrie 2008

"Lloyds" poartă negocieri pentru preluarea HBOS

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Europa au crescut ieri, pentru prima oară în ultimele trei zile, ca urmare a salvării de la faliment a celei mai mari companii de asigurare din lume, "American International Group" Inc (AIG), prin preluarea sa de către banca centrală americană. Au fost influenţate, în primul rând, acţiunile societăţilor de asigurare şi ale băncilor. Pe de altă parte, revenirea pe curs ascendent a preţului materiilor prime a determinat creşterea cursului acţiunilor companiilor energetice şi miniere.

Titlurile "Axa" SA, a doua companie de asigurări din Europa, au crescut cu 6,3%, la 21 de euro. Acţiunile "Assicurazioni Generali" SpA, cel mai mare asigurator din Italia, au urcat cu 1,5%, la 21,57 euro. Titlurile "Standard Life" Plc, cea mai mare societate de profil din Scoţia, au urcat cu 5,7%, la 245,25 pence. Acţiunile "Allianz" SE, cel mai mare asigurator din Europa, au crescut cu 1,6%, la 99,64 euro.

Acţiunile UBS AG, cea mai mare bancă elveţiană şi instituţia financiară europeană cea mai afectată de criza creditelor ipotecare subprime, au crescut cu 6,4%, la 17,7 franci elveţieni.

Acţiunile HBOS Plc, cel mai mare creditor ipotecar din Marea Britanie, au cres­cut cu 5%, la 191 pence (după ce, anterior, consemnaseră un declin de 52%), în baza anunţului potrivit căruia "Lloyds TSB Group" Plc poartă negocieri pentru preluarea HBOS. Acţiunile "Lloyds" au crescut cu 18%, la 330,75 pence.

Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă din Marea Britanie, au crescut cu 15%, la 354 pence, după ce a anunţat că preia operaţiunile de inves­tment-banking din America de Nord aparţinând băncii falite "Lehman".

Titlurile "StatoilHydro" ASA, cel mai mare producător de petrol din Norvegia, au urcat cu 4,9%, la 138,3 coroa­ne norvegiene. Titlurile "Lundin Petroleum" AB, cel mai mare explorator de ţiţei din Suedia, au crescut cu 8,3%, la 51 coroane suedeze.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au câştigat 3,4%, stabilind un curs de 4.002 pence. Acţiunile "Vedanta Resources" Plc, cel mai mare producător de cupru şi zinc din India, au cres­cut cu 2,7%, la 1.437 pence.

Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare producător mondial de oţel, au urcat cu 2,3%, la 44,1 euro. Compania şi-a majorat cu 48% profitul în primele nouă luni din acest an.

Indicele DAX al Bursei din Frankfurt a coborât cu 0,6%, la 5.932,57 puncte, FTSE 100 al celei din Londra - cu 0,3%, la 5.010,50, CAC 40 al pieţei din Paris a urcat cu 0,2%, la 4.094,82.

Pieţele americane nu se redresează

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au scăzut ieri, în deschidere, ca urmare a publicării datelor oficiale din care rezultă declinul numărului construcţilor de locuinţe noi până la cel mai redus nivel din ultimii 17 ani. Piaţa nu a primit bine nici naţionalizarea AIG.

Acţiunile AIG au scăzut cu 35%, la 2,45 dolari. Titlurile băncii de investiţii "Morgan Stanley" au coborât cu 14,6%, la 24,50 dolari.

La ora 9:36 a.m., indicele Standard & Poor"s 500 a coborât cu 2,3%, la 1.185,76 puncte, Dow Jones Indus­trial Average - cu 2%, la 10.838,05, Nasdaq Composite - cu 1,8%, la 2.168,55.

Declin în sectorul bancar din Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, investitorii temându-se în continuare de pierderile din sectorul creditelor.

Acţiunile "Macquarie Group" Ltd., cea mai mare bancă de investiţii din Australia, au scăzut cu 7,8%, 33,93 dolari australieni. În ultimele trei zile, acţiunile băncii au coborât cu 23%. Oficialii băncii au negat o informaţie apărută într-o publicaţie potrivit căreia ar avea dificultăţi în refinanţarea debitelor.

Titlurile "China Merchants Bank" Co. au scăzut cu 7,7% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 18,14 dolari HK. Acţiunile "Aozora Bank" Ltd. din Japonia, care a acordat credite de 60 de miliarde de yeni (569 milioane de dolari) băncii falite "Lehman Brothers", au coborât cu 5,3%, la 162 yeni. Băncile şi companiile de asigurare din Japonia au anunţat că ar putea avea pierderi combinate de 245 miliarde de yeni ca urmare a falimentului "Lehman".

Acţiunile "Hynix Semiconductor" Inc., al doilea producător de cipuri de memorie din lume, au urcat cu 9,9%, la 19.900 woni, după ce o ofertă ostilă lansată de "Samsung Electronics" Co. din Coreea de Sud pentru preluarea "SanDisk" Corp. din SUA a amplificat speculaţiile potrivit cărora vor creşte preţurile pe piaţa de profil. Cursul titlurilor "Samsung" a rămas neschimbat, la 525.000 woni.

Acţiunile "Advantest" Corp., cel mai mare producător mondial de testere pentru cipurile de memorie, au urcat cu 4%, la 2.335 yeni. Acţiunile "NEC Electronics" Corp., al treilea producător nipon de cipuri, au crescut cu 3,9%, la 2.280 yeni.

Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător nipon de echipamente de birou, au câştigat 3,4%, afişând un preţ de 3.970 yeni. Acţiunile companiei şi-au reluat creşterea după un declin de cinci zile, iar revenirea s-a datorat anunţului potrivit căruia "Canon" va cheltui până la 50 de miliarde de yeni pentru răscumpărarea de acţiuni (14,5 milioane de titluri).

Indicele Hang Seng al pieţei din Hong Kong a scăzut cu 3,6%, la 17.637,19 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo a urcat cu 1,2%, la 11.749,79, Kospi al Bursei din Seul - cu 2,7%, la 1.425,26.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb