Comisar-şef din Direcţia Rutieră şi şeful Biroului Rutier Vaslui, reţinuţi de DNA

Andrei Stan
Anticorupţie / 19 decembrie 2015

Comisarul şef Mihai Axente din Direcţia Rutieră a Poliţiei Române şi şeful Biroului Rutier din municipiul Vaslui, Iulian Munteanu, au fost reţinuţi de procurorii DNA, cel dintâi fiind acuzat că a luat mită de la cel din urmă pentru a nu constata mai multe neregului din instituţia condusă de acesta, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

De asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Ioan Vîrlan, şef al Serviciului Rutier Vaslui, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare la fals intelectual.

În cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Nicolae Augustin Brat, subcomisar de poliţie în cadrul Serviciului Rutier Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

Din ordonanţele de reţinere şi de control judiciar întocmite de procurori a rezultat că există probe şi date ce conturează următoarea stare de fapt: "În perioada 2013 până în prezent, inculpatul Munteanu Iulian, în calitate de şef al Biroului Rutier Vaslui, a îndeplinit atribuţii privind coordonarea şi controlul activităţii de constatare şi sancţionare a abaterilor contravenţionale de către angajaţii acestei unităţi. În perioada respectivă, acesta a determinat mai mulţi agenţi de poliţie din subordinea sa să aplice sancţiuni pentru contravenţii prevăzute de Codul rutier mai blânde decât care s-ar fi impus, mergând de la reducerea cuantumului amenzii până la înlocuirea cu avertisment, ori chiar să evite aplicarea vreunei sancţiuni. În unele situaţii, inculpatul Munteanu Iulian a pretins de la conducătorii auto favorizaţi, foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul (baterie auto, lemne de foc, 12 metri cubi de scândură la preţ redus pentru acoperişul unui imobil aparţinând unui superior de-al său, 400 de bucăţi de scândură cu model) şi, totodată, i-a determinat pe subordonaţi să falsifice procesele verbale de constatare, în unele situaţii chiar prin suprascriere, pe baza cărora s-a stabilit natura sancţiunii.

De asemenea, la data de 11.06.2015, inculpatul Munteanu Iulian, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului în legătură cu un accident rutier în care a fost implicată o persoană din anturajul ofiţerului de poliţie şi un agent de poliţie, denaturând realitatea şi împrejurările în care s-a produs evenimentul. În acest sens, l-a sancţionat contravenţional cu suspendarea permisului de conducere pe agentul de poliţie, deşi vinovată de producerea accidentului a fost cealaltă persoană.

La data de 30.12.2014, inculpatul Munteanu Iulian l-a determinat pe şeful unei instituţii să îndeplinească în mod defectuos un act constând în coordonarea activităţii utilajelor de deszăpezire pe raza municipiului Vaslui, respectiv să trimită un utilaj de deszăpezire, atât la proprietatea sa, la proprietatea unui superior şi la spălătoria unei cunoştinte.

În cursul lunii august 2015, în schimbul intervenţiei la un angajat de la Registrul Auto Român Vaslui pentru a urgenta inspecţia tehnică periodică a unui autovehicul şi eliberarea cu celeritate a cărţii tehnice a autoturismului, inculpatul Munteanu Iulian a pretins pentru sine materiale de construcţie. De asemenea, a promis unei persoane că va determina un lucrător de poliţie judiciară din cadrul poliţiei unui alt oraş, să soluţioneze cu celeritate un dosar penal în care era cercetată persoana respectivă, iar în schimb a pretins şi primit obiecte de îmbrăcăminte.

La data de 06.02.2015, a dispus folosirea în interes personal a unuia dintre autoturismele din dotarea Biroului Rutier Vaslui pentru deplasarea, pe raza municipiului Vaslui, a unei persoane din anturajul ofiţerului.

La data de 04.09.2015, a falsificat prin alterare conţinutul unei autorizaţii de reparaţie emise de Biroul Rutier Vaslui pentru un autoturism, astfel încât proprietarul să beneficieze de o despăgubire mai mare".

De asemenea, procurorii arată: "În calitate de comisar-şef de poliţie în cadrul I.G.P.R., inculpatul Axente Mihai a primit de la inculpatul Munteanu Iulian, subcomisar, şef al Biroului Rutier Vaslui, la data de 8 aprilie 2015, produse alimentare (carne de miel) şi băuturi alcoolice (vin de diverse sortimente) şi a acceptat, la începutul lunii mai 2015, promisiunea unui obiect de mobilier confecţionat artizanal (pat din lemn de esenţă frasin), în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu, respectiv pentru ca să nu constate nereguli legate de activitatea Biroului Rutier Vaslui şi ca să nu aplice eventuale sancţiuni, ca urmare a controlului de fond efectuat în perioada 30 martie - 20 aprilie 2015.

Inculpatul Vîrlan Ioan, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de şef al Serviciului Rutier Vaslui, a determinat, la data de 11.02.2015, pe un agent de poliţie din subordine să modifice procesele-verbale de contravenţie întocmite pentru două persoane, în sensul modificării sancţiunii aplicate, din amendă contravenţională în avertisment. La data de 08.10.2015, acesta a dispus folosirea în interes personal a unui autoturism marca Audi din dotarea Serviciului Rutier Vaslui, respectiv pentru deplasarea pe raza municipiului Vaslui a unei persoane din familia ofiţerului. La data de 07.09.2015, l-a determinat pe acelaşi agent de poliţie să nu îndeplinească un act din sfera atribuţiilor de serviciu - respectiv constatarea şi sancţionarea corespunzătoare a unei abateri contravenţionale comise de o persoană.

Inculpatul Brat Augustin Nicolae, subcomisar de poliţie în cadrul Serviciului Rutier Vaslui, a intervenit pe lângă un agent de poliţie care a constatat săvârşirea de către un conducător auto a unei abateri contravenţionale, determinându-l pe agentul constatator să nu aplice sancţiunea care se impunea - amendă între 340 lei şi 425 lei, echivalentul a 4 sau 5 puncte amendă - pentru ca astfel să evite suspendarea permisului de conducere pe 30 de zile".

Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Astăzi, inculpaţii Iulian Munteanu şi Mihai Axente urmează a fi prezentaţi Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb