Comisarul european Oliver Varhelyi susţine un nou tip de parteneriat cu Turcia

G.B
Internaţional / 13 septembrie 2021

Comisarul european Oliver Varhelyi susţine un nou tip de parteneriat cu Turcia

Uniunea Europeană trebuie să instituie un ''nou fel de parteneriat'' cu Turcia atât în termeni de cooperare economică, cât şi în privinţa gestionării comune a problemei migraţiei, a susţinut comisarul european pentru vecinătate şi extindere Oliver Varhelyi, într-un interviu publicat luni de cotidianul ungar Magyar Nemzet, relatează agenţia de presă MTI, potrivit Agerpres.

''O diferenţă esenţială faţă de situaţia din 2015 este că acum încă nu e prea târziu pentru a împiedica o criză. Dar acest lucru presupune să luăm măsurile corecte, să tragem învăţămintele din 2015 şi să ne concentrăm pe prevenţie'', a spus Varhelyi.

Potrivit acestuia, în comparaţie cu situaţia din 2015, acum protecţia frontierelor Turciei este consolidată.

Actuala criză ''arată că nu există altă cale decât aceea de a lucra cu Ankara'', a declarat reprezentantul executivului comunitar.

El a adăugat, în acelaşi timp, că Uniunea Europeană trebuie să-şi intensifice cooperarea cu ţările din Balcanii Occidentali cu privire la problema migraţiei.

Oliver Varhelyi a subliniat că situaţia de criză din Afganistan a evidenţiat ''consecinţele grave ale insuficienţei de putere şi consecvenţă în deciziile noastre geopolitice''. ''Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă procesul de aderare a partenerilor noştri din Balcanii Occidentali ar dura şi mai mult şi - din anumite raţiuni geopolitice - nu se ajunge în final la ceea ce am promis. Şi geopolitic Balcanii Occidentali sunt mult mai aproape de noi decât Afganistanul. Aceasta înseamnă că prioritatea Europei trebuie să fie aceea de a integra această regiune'', a explicat comisarul european în acelaşi interviu.

Referitor la procesul de aderare a Albaniei şi Macedoniei de Nord la UE, Varhelyi a afirmat că ambele ţări întrunesc toate criteriile pentru lansarea negocierilor de aderare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb