Comisia de buget a Camerei a aprobat anularea unor obligaţii fiscale stabilite abuziv

Alexandru Costea
Companii / 23 iunie 2015

Comisia de buget, finanţe a Camerei a aprobat, azi, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de organele fiscale, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici precizând că ministerul caută soluţii şi pentru cei care au plătit deja aceste obligaţii, potrivit surselor din presă.

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu a explicat: "Proiectul este legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă în mod abuziv. Pentru cel care desfăşoară activitate independentă trebuie impozitat după anumite reguli, cel care desfăşoară activitate dependentă după alte reguli şi nu poţi să consideri o profesie liberală o activitate salarială".

El a spus că proiectul se referă şi la anularea obligaţiilor fiscale a salariaţiilor care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii.

Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe: "O altă activitate se referă la persoanele care sunt salariaţi şi au primit indemnizaţii în calitatea de delegare, iar organele fiscale le-au considerat salarii incorect, pentru că se ştie că indemnizaţiile de delegare sunt diurnele, pentru a-şi acoperi diferenţele de cheltuieli pe care le suportă în perioada de delegare. Proiectul se mai referă la persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie, incorect. Lucrul acesta mi se pare abuziv, pentru că o persoană care obţine salariu mic nu are de unde să plătească impozite. O altă modificare se referă la persoanele fizice autorizate care au depăşit plafonul de venituri şi trebuia să se declare ca plătitor de TVA. Aceste persoane, din diferite motive, că nu au un contabil, nu au respectat prevederea legală, dar mi se pare corect să nu plătească impozite şi taxe".

El a spus că a propus amendamente, pentru ca persoanelor care se află în aceste situaţii şi au plătit, să li se returneze banii, dar aceste amendamente nu au fost acceptate de comisie.

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că Ministerul Finanţelor va căuta soluţii şi pentru cei care au plătit deja obligaţiile fiscale prevăzute în proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale.

"Partea bună este că am găsit împreună o soluţie pentru situaţiile nefericite, în care Fiscul putea să aplice acele amenzi sau penalităţi. Vom vedea exact ce se întâmplă şi cu cei care au fost de bună- credinţă şi au plătit obligaţiile respective", a spus Teodorovici.

Întrebat ce se va întâmpla cu cei care au plătit deja obligaţiile respective, ministrul a răspuns că se va căuta o soluţie pentru aceştia.

"Da, întotdeauna Ministerul de Finanţe caută şi de foarte multe ori găseşte şi soluţii la aceste probleme", a afirmat Teodorovici.

Proiectul privind anularea unor obligaţii fiscale urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei de mâine, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb