Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România

C.I.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 6 august 2014

Actualizare 15:50 Comisia Europeană a adoptat Acordul de Parteneriat cu ţara noastră

Comisia Europeană a adoptat, astăzi, Acordul de Parteneriat cu ţara noastră, document care stabileşte strategia de "utilizare optimă" a fondurilor europene alocate Bucureştiului în perioada 2014-2120, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Potrivit acestuia, acordul pregăteşte terenul pentru investirea a 23 de miliarde euro, sumă care reprezintă totalul finanţărilor în cadrul politicii de coeziune (în preţuri curente, incluzând finanţarea în cadrul Cooperării teritoriale europene şi alocările bugetare pentru Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor), precum şi a 8 miliarde euro pentru dezvoltare rurală şi 168 de milioane euro pentru sectorul pescuitului şi pentru cel maritim.

 

Acordul de parteneriat (AP) include cinci fonduri structurale şi de investiţii europene (fonduri ESI), şi anume: Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (FC), Fondul social european (FSE), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (EMFF). Alocările disponibile în cadrul acestor fonduri sunt după cum urmează: 10,726 miliarde euro (FEDR), 6,935 miliarde euro (FC), 4,774 miliarde euro (FSE), 8,016 miliarde euro (FEADR) şi 0,168 miliarde euro (EMFF).

 

Investiţiile UE vor atenua şomajul şi vor stimula competitivitatea şi creşterea economică prin sprijinul acordat inovării, formării profesionale şi învăţământului în oraşe şi în zonele rurale. De asemenea, investiţiile vor promova spiritul antreprenorial, vor combate excluziunea socială şi vor contribui la dezvoltarea unei economii ecologice, în care resursele sunt utilizate eficient.

---

Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale şi de investiţii în viitoarea perioadă de programare.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat: "România are deja Acordul de Parteneriat 2014 -2020 validat de cei patru comisari, decizia Comisiei Europene de adoptare a acestui document urmând a fi publicată în zilele următoare. În urma acestei validări, devine de necontestat faptul că documentul trimis de România răspunde exigenţelor Comisiei. Vă reamintesc, ţara noastră a început încă din primăvara anului 2013 negocierile pe marginea acestui document, în cadrul dialogului informal. De atunci şi până recent am avut în continuu negocieri cu reprezentanţii Comisiei pentru a obţine o strategie cât mai bună de folosire a banilor europeni pentru români şi pentru România! Procesul de validare a Acordului de Parteneriat ar fi putut fi mult mai facil dacă unii dintre români, în special cei care fac parte din PDL şi PNL, dar şi alţii, nu ar fi luptat împotriva intereselor naţionale, împotriva românilor, exact aşa cum au făcut şi în perioada 2009 - 2011, perioada cea mai neagră din istoria absorbţiei fondurilor europene. Sper că toţi cei care ne-au criticat în trecut pe marginea acestui document să conştientizeze interesul naţional al României şi în perioada următoare să lupte cot la cot cu actuala guvernare pentru ca ţara noastră să beneficieze cât mai repede de suma alocată pentru viitoarea perioadă de programare". În perioada de programare 2014 - 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb