Cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus şi măsurile restrictive adoptate de-a lungul Europei vor avea "cu siguranţă un efect" asupra previziunilor economice ale Comisiei Europene, a admis miercuri vicepreşedintele Executivului comunitar, Valdis Dombrovskis, într-un interviu publicat în presa italiană, conform Agerpres.
Dombrovskis a adăugat că Executivul comunitar este "pregătit să reacţioneze" dacă va fi necesar prin noi măsuri de susţinere şi de asemenea şi-a exprimat speranţa că primele tranşe din Fondul de relansare vor fi vărsate până la finele primăverii 2021.
"Cu siguranţă vom continua să urmărim îndeaproape situaţia şi suntem gata să reacţionăm cu noi propuneri, dacă va fi necesar", a spus Dombrovskis pentru cotidianul italian La Stampa, atunci când a fost întrebat dacă va fi adoptat un nou fond de revenire.
Previziunile economice de toamnă ale Comisiei urmează să fie publicate la începutul lunii noiembrie. La începutul lunii iulie, Executivul comunitar miza pe o relansare de 6,1% a PIB-ului zonei euro în 2021, după o cădere de 8,7% în acest an.