Comisia Europeană îndeamnă statele membre să intensifice pregătirile pentru următoarea etapă a pandemiei de COVID-19

S.B.
Miscellanea / 27 aprilie 2022

Comisia Europeană îndeamnă statele membre să intensifice pregătirile pentru următoarea etapă a pandemiei de COVID-19

Comisia Europeană a propus, miercuri, un set de acţiuni pentru a gestiona etapa actuală a pandemiei de COVID-19 şi pentru a efectua pregătirile pentru următoarea etapă, informează news.ro.

Lucrând împreună, UE a salvat până în prezent sute de mii de vieţi omeneşti mulţumită vaccinurilor împotriva COVID-19, a menţinut piaţa unică operaţională, a redus la minimum restricţiile de călătorie şi a mobilizat capacitatea de producţie a produselor esenţiale atunci când lanţurile de aprovizionare au fost perturbate, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.

În noua etapă a pandemiei, pentru care pregătirea şi răspunsul necesită susţinere, coordonarea va fi, încă o dată, esenţială. Prin urmare, Comisia invită statele membre să întreprindă acţiunile necesare înainte de venirea toamnei pentru a asigura vigilenţa şi coordonarea continuă a pregătirii şi răspunsului în materie de sănătate publică.

"Intrăm într-o nouă etapă a pandemiei, pe măsură ce trecem de la o gestionare în regim de urgenţă la o gestionare mai sustenabilă a pandemiei de COVID-19. Cu toate acestea, trebuie să rămânem vigilenţi. Numărul de cazuri este încă mare în UE şi încă multe persoane decedează din cauza COVID-19 la nivel mondial. În plus, noi variante pot apărea şi se pot răspândi rapid. Dar ştim ce avem de făcut. Trebuie să intensificăm şi mai mult vaccinarea, inclusiv administrarea rapelurilor, precum şi testarea specifică - şi trebuie să continuăm să ne coordonăm îndeaproape răspunsurile noastre în UE", a declarat preşedinta CE Ursula von der Leyen, conform sursei citate.

Nivelurile actuale mai mici ale numărului de cazuri de COVID-19 oferă statelor membre oportunitatea de a-şi consolida supravegherea, sistemele de sănătate şi pregătirea generală pentru pandemii. În particular, Comisia invită statele membre:

- să intensifice administrarea dozelor iniţiale şi de rapel ale vaccinurilor, ţinând seama de circulaţia simultană a virusurilor care cauzează COVID-19 şi gripa sezonieră;

- să instituie sisteme integrate de supraveghere care să nu se mai bazeze pe identificarea şi raportarea tuturor cazurilor de COVID-19, ci pe obţinerea unor estimări fiabile şi reprezentative;

- să continue testarea şi secvenţierea ţintită a unui număr de eşantioane care să fie suficient pentru a estima cu precizie circulaţia variantelor şi pentru a depista noi variante;

- să investească în redresarea sistemelor de sănătate şi să evalueze impactul mai larg al pandemiei asupra sănătăţii, inclusiv asupra sănătăţii mintale, şi asupra întârzierilor în efectuarea tratamentelor şi a îngrijirilor;

- să aplice norme coordonate la nivelul UE pentru a asigura libera deplasare în condiţii de siguranţă, atât în interiorul UE, cât la nivel internaţional;

- să sprijine dezvoltarea următoarei generaţii de vaccinuri şi de mijloace terapeutice;

- să intensifice colaborarea împotriva informării incorecte şi a dezinformării cu privire la vaccinurile împotriva COVID-19;

- să continue să promoveze solidaritatea şi îmbunătăţirea guvernanţei la nivel mondial.

În plus, Comisia anunţă acţiuni menite să asigure lanţuri de aprovizionare reziliente pe tot parcursul pandemiei, atât pentru contramăsuri medicale, cât şi pentru produse esenţiale, în toate ecosistemele industriale. De asemenea, ea lansează astăzi o procedură de ofertare, în cadrul iniţiativei UE FAB, pentru a rezerva capacităţi de producţie de vaccinuri pe bază de mARN, proteine şi vectori. Această iniţiativă va rezerva o capacitate de producţie nou creată care să fie utilizată în caz de viitoare urgenţe sanitare. Procedura de ofertare se adresează producătorilor de vaccinuri care dispun de facilităţi în UE/SEE, care pot trimite cererea lor de participare până la 3 iunie 2022, ora 16.00 CEST, mai indică sursa menţionată.

Pe termen mediu şi lung se vizează consolidarea în continuare a pregătirii pentru pandemii şi consolidarea coordonării răspunsului între statele membre, precum şi la nivel mondial, punerea în aplicare a propunerilor privind Uniunea europeană a sănătăţii, abordarea impactului mai larg al pandemiei asupra sănătăţii, incluzând "COVID-19 de lungă durată" şi impactul asupra sănătăţii mintale, precum şi accelerarea digitalizării în domeniul sănătăţii.

"Pandemia de COVID-19 nu s-a încheiat, iar virusul continuă să circule. În timp ce situaţia sanitară se îmbunătăţeşte, trebuie să ne pregătim pentru diferite scenarii şi trebuie să o facem în mod coordonat. Cu privire la noi variante întrebarea nu este dacă, ci mai degrabă când vor apărea. Improvizarea şi fragmentarea nu reprezintă o opţiune. Vigilenţa şi pregătirea rămân la fel de esenţiale ca oricând şi trebuie să ne continuăm acţiunile fără a ne opri. Din aceste motive, luăm măsuri la nivel naţional şi la nivelul UE bazate pe succesul coordonării la nivelul UE în ceea ce priveşte pregătirea şi răspunsul în materie de sănătate publică. Trecem de la statutul de pompieri la cel de arhitecţi, la o Uniune a sănătăţii care protejează sănătatea publică, menţinând în acelaşi timp societatea şi economia deschise şi reziliente", a afirmat vicepreşedintele pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas

De asemenea, comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, a spus că pandemia de COVID-19 a demonstrat importanţa existenţei unei capacităţii de producţie de vaccinuri la care să se recurgă cu uşurinţă în perioade de criză.

"În urma unei creşteri fără precedent, UE a atins o capacitate de producţie echivalentă cu 3-4 miliarde de doze de vaccinuri pe an. EU FAB ne va permite să păstrăm o parte din această capacitate şi să o menţinem operaţională pentru viitoarele crize sanitare. Aceasta este o piatră de temelie a dimensiunii industriale a pregătirii noastre pentru situaţii de urgenţă sanitară", a adăugat Breton.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a precizat că vaccinarea, abordarea noastră coordonată şi puternică la nivelul UE şi imunitatea naturală oferă o oportunitate foarte binevenită de a trece de la o gestionare în regim de urgenţă la o gestionare mai sustenabilă a pandemiei de COVID-19.

"Numărul de cazuri este încă mare în UE, dar presiunea asupra sectorului sanitar a fost redusă, iar societăţile şi economiile noastre s-au redeschis din nou. Cetăţenii noştri se pot bucura în sfârşit de această perioadă cu mult mai puţine restricţii în viaţa de zi cu zi, după doi ani şi jumătate extraordinari şi dificili. Cu toate acestea, este esenţial ca statele membre să menţină un nivel înalt de vigilenţă şi de pregătire pentru noi focare şi variante - pandemia nu s-a încheiat încă. Trebuie să facem mai mult pentru a vaccina populaţia la nivel mondial, acum că aprovizionarea cu vaccinuri nu mai este o problemă. Modul în care COVID-19 va continua să ne afecteze vieţile în următorii ani va depinde în mare măsură de deciziile care se iau astăzi, în UE şi la nivel mondial", a completat Stella Kyriakides.

În timp ce în Europa încă se mai observă un număr variabil de cazuri, creşterile acestuia nu conduc la fel de des ca înainte la un număr mai mare de forme grave ale bolii sau de decese mulţumită vaccinării pe scară largă. Varianta omicron, în prezent dominantă, este mai puţin virulentă decât variantele anterioare. Cu toate acestea, la nivel mondial, numărul cazurilor este încă de ordinul milioanelor. Multe persoane se află în carantină în unele părţi ale lumii. Multe dintre ele încă suferă sau chiar decedează din cauza COVID-19. Reducerea treptată a imunităţii împotriva infectării şi posibila exacerbare pe parcursul sezonului rece sporesc riscul ca noi variante ale SARS-CoV-2 - virusul care cauzează COVID-19 - să apară şi să se răspândească.

În timp ce statele membre pun în aplicare noi abordări pentru a gestiona pandemia în curs de desfăşurare, strategiile fragmentate vizând pregătirea şi răspunsul riscă să submineze beneficiile pe care coordonarea la nivelul UE a măsurilor de securitate sanitară le-a generat până în prezent.

Prin urmare, prezenta comunicare propune o abordare a gestionării actualei noi etape a pandemiei care să se bazeze pe succesul coordonării la nivelul întregii UE a pregătirii şi răspunsului în materie de sănătate publică.

Iniţiativa "EU FAB" a fost anunţată în februarie 2021 pentru a crea facilităţi de producţie de vaccinuri mereu gata de producţie şi pentru a asigura menţinerea capacităţilor actuale de producţie din UE/SEE a tipurilor de vaccinuri bazate pe mARN, proteine şi vectori necesare pentru viitoarele urgenţe de sănătate publică. Pentru a institui EU FAB, se va publica o procedură de ofertare în Tender Electronic Daily, supliment al Jurnalului Oficial.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. De fapt îi las pe "conspirationisti" să se exprime. Au tot dreptul ăsta după ceea ce vedem că ni se pregateste.

    S-ar putea ca și previziunea mea de Mama Omida de acum câtva timp să se adeverească din păcate. 

    Un război mondial în regim de lockdown! 

    Ar trebui să înțeleagă și "fanaticii" vaccinării ca e ceva în neregula cu toată această nebunie. 

    Ciorba covid este reîncălzită și pusă la foc mic. 

    De ce?

    1. Pai nu, ca una dintre parti o sa ofere libertatea de lockdown ca sa atraga populatiile inamicului. Asa ca nu o sa se intample, atat ii duce si pe ei capul. Cum s-a vazut acum. Poate si omicronul a fost creat pt ca se stia ca urmeaza razboi, ca sa rezolve elegant problema cu covidul, fara divizarea produsa de vaccinare. Sau poate partea cealalta l-a creat, ca sa poata incepe linistita razboiul. Iar in China miroase a lupte interne, e prea irational raspunsul la omicron, chiar si pentru ei.

    Lipseste din acest colaj de stiri avertismentul OMS care contrazice Comisia Europeana.

    Bill Rodriguez, directorul executiv al FIND, o organizaţie de ajutor global ce colaborează cu OMS pentru extinderea accesului la testare, a precizat că ratele de testare au scăzut cu 70% până la 90%.

    “Pe măsură ce numeroase ţări reduc testarea, OMS primeşte din ce în ce mai puţine informaţii despre transmitere şi secvenţiere”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la sediul OMS din Geneva. “Acest lucru ne face din ce în ce mai orbi faţă de modurile de transmitere şi evoluţia” virusului, a subliniat el. 

    MAI BINE RĂZBOI DECÂT PANDEMIE ...

    Asta inseamna sa fii psihopat, sa te intrebi care o fi impactul asupra sanatatii mintale, dupa ce ne-ai chinuit doi ani. Le puteam zice din prima saptamana. Dar nu ne-au intrebat, ne-au zis sa suportam, ca altfel suntem egoisti, omoram bunicii etc. Sa nu-i puna dracu sa mai scoata de la naftalina restrictii, ca...emigrez in Tanzania. Am terminat-o cu tarile ipohondre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb