Producţia de cărbune a României va creşte, în următorii patru ani, cu 11,5%, în timp ce importurile se vor menţine la nivelul acestui an, transmite Agerpres, citând Prognoza echilibrului energetic elaborată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).
Astfel, producţia de cărbune va creşte de la 4,7 milioane tone echivalent petrol în 2015 la 4,89 milioane tep în 2016 (plus 4% anual), la 5,05 milioane tep în 2017 (plus 3,3%), 5,15 milioane tep în 2018 (plus 2%) şi la 5,24 milioane tep în 2019 (plus 1,7%).
În schimb, conform estimărilor CNP, importurile de cărbune nu se vor modifica până în 2019, acestea urmând să fie de 620.000 tep anual. Importurile de cărbune net vor reprezenta 5,1% din totalul importurilor de resurse energetice primare, în 2016, 5% în 2017, 4,9% în 2018 şi 4,8% în 2019.
În ceea ce priveşte importurile de cocs, acestea vor totaliza 465.000 tep/an, şi vor reprezenta 3,8% din totalul importurilor de resurse energetice primare în 2016 şi 2017, 3,7% în 2018 şi 3,6% în 2019
Resursele energetice ale României vor ajunge anul viitor la 43,3 milioane de tone echivalent petrol (tep), urmând să crească cu 1,6% faţă de acest an.
Din totalul resurselor energetice, 41,9 milioane tep sunt resurse de energie primară, din care 26,8 milioane tep reprezintă producţia, 12 milioane tep - importul, iar 2,9 milioane tep stocul de la începutul anului. De asemenea, 1,4 milioane tep reprezintă stocul de energie în transformare.
Cea mai mare parte a acestor resurse, respectiv 33,1 milioane tep, se va duce în consumul intern al ţării, iar 5,8 milioane tep vor reprezenta exporturi. Totodată, la finele anului viitor se aşteaptă să mai existe un stoc de 4,3 milioane tep, mai estimează experţii CNP.
Din totalul consumului intern, 3 milioane tep sunt pentru consumul în sectorul energetic, 1 milion tep reprezintă pierderile, iar 23,3 milioane tep sunt disponibile pentru consumul final.
Pentru următorii trei ani, resursele energetice vor fi în creştere cu 1,6% - 1,7% de la an la an, urmând să ajungă la 44,02 milioane tep în 2017, la 44,7 milioane tep în 2018 şi 45,5 milioane tep în 2019, se mai arată în estimările CNP.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.12.2015, 03:58)
asa!mai scrieti si voi articole de interes.nu doar subiecte cu sambatarul pocait care vrea sa ii ierte statul datoriile
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de MIHAI în data de 28.12.2015, 12:21)
Problema se pune in felul urmator: de unde o sa-l extraga si cu cine ? Minele au fost lasate de izbeliste ,iar minerii sunt muncitori necalificati prin EUROPA.La cate pericole se expun in mina si la cat castiga nu se mai intorc Sa ne alegem conducatori care vad mai departe de ziua de maine.