Actualizare 19:00 - Dragnea, despre şefia ASF: "Eu am spus că îl susţin pe Viorel Ştefan, dar lui Leonardo Badea i s-a promis, când şi-a depus candidatura, că va fi susţinut pentru un al doilea mandat"
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus că îl susţine pe Viorel Ştefan la şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), însă membrii CEx au ridicat o altă problemă în şedinţă, şi anume faptul că lui Leonardo Badea, actualul şef ASF, i s-a promis, atunci când şi-a depus prima dată candidatura, că va fi susţinut pentru un al doilea mandat.
"Sunt nişte propuneri pentru ASF şi CNA, mâine (marţi) le comunicăm colegilor. Eu am spus că îl susţin pe Viorel Ştefan. Azi, colegii au ridicat o problemă destul de delicată, nu neapărat cu culoare politică, dar umană. În sensul că lui Leo Badea i s-a cerut să-şi depună candidatura la ASF, renunţând la mandatul de parlamentar, promitându-i-se că va fi susţinut şi pentru un alt mandat. Şi nu ar fi fost corect sa nu fie susţinut", a declarat Liviu Dragnea luni, după şedinţa CEx, precizând că vor mai fi purtate discuţii pe acest subiect şi marţi dimineaţă.
Dragnea a spus că Viorel Ştefan este susţinut pentru multe lucruri, însă singurul reproş pe care îl are la adresa sa este faptul că nu a fost foarte hotărât în ultima perioadă.
(V.D.)
-------
Actualizare 18:50 - Dragnea, întrebat de ce nu demisionează din funcţii: Pentru a nu bloca obiective majore asumate încă din 2016
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că nu a luat în calcul să-şi dea demisia din funcţii, motivând că nu vrea ca în acest fel să blocheze "nişte obiective majore" pe care şi le-a asumat alături de colegi în 2016.
Fiind întrebat, pornind de la o serie de declaraţii ale sale de săptămâna trecută, de ce nu demisionează din funcţii, în condiţiile în care acuză o stare de presiune, liderul social-democraţilor a spus: "Pentru a nu pune în pământ, pentru a nu bloca nişte obiective majore pe care ni le-am asumat şi eu, şi colegii mei încă din 2016. Ăsta este motivul".
"Partidul, în marea lui majoritate, consideră altfel, că trebuie să ducem la capăt ceea ce am stabilit. Discuţiile pe care le-am avut cu sute de primari în ultima perioadă, cu unii care astăzi au venit direct aici să discutăm, cu alţi colegi de partid, cu membri de partid, cu simpatizanţi de partid, m-au făcut să decid nu acum, ci mai demult, că aceste lucruri trebuie duse la capăt, altcineva nu le va putea duce. Nu va mai fi şi nici nu-i doresc altui coleg să aibă inconştienţa mea să se lase ciuruit în felul ăsta", a mai declarat Dragnea.
(V.D.)
--------
Actualizare 18:30 - Dragnea spune că Firea nu a depăşit încă "linia roşie"
Liderul PSD, Liviu Dragnea, afirmă că Gabriela Firea, vicepreşedinte al partidului, nu a depăşit "linia roşie", aşa cum s-a întâmplat cu Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu - excluşi astăzi din partid.
"Orice atac care se referă la mine nu mă face pe mine să cer colegilor mei din CEx să fie exclus cineva. Categoric nu! Numai în momentul în care constatăm, cea mai mare parte dintre noi, că se depăşeşte linia roşie. Linia roşie înseamnă acţiuni care lovesc foarte serios în stabilitatea partidului şi în stabilitatea majorităţii guvernamentale", a declarat Dragnea la Parlament, întrebat de ce nu s-a aflat pe lista excluderilor şi Gabriela Firea, care a continuat atacurile la adresa sa.
El a vorbit şi despre ce se va întâmpla cu cei care se află în spatele lui Ţuţuianu şi Neacşu, printre care Firea şi vicepremierul Paul Stănescu: "Din punctul meu de vedere, nimic rău. Nimic rău! Nu au ajuns nici la mine, nici la alţi colegi informaţii despre vreo acţiune care să urmărească racolarea unor parlamentari PSD, care să nu voteze legi iniţiate de majoritate sau de către guvern sau să voteze o eventuală moţiune de cenzură a Opoziţiei".
Preşedintele PSD susţine că majoritatea nu va fi influenţată, în urma excluderii lui Marian Neacşu, acuzat de membrii CExN că ar fi discutat cu lideri ai Opoziţiei despre susţinerea unei moţiuni de cenzură la adresa PSD-ALDE.
(V.D.)
-------
Actualizare 18:20 - Dragnea, despre Tudorel Toader: "Eu îl susţin"
O nouă şedinţă a Comitetului Executiv al PSD va avea loc săptămâna viitoare, pentru remanierea Guvernului, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD în care au fost excluşi din partid vicepreşedintele PSD Adrian Ţuţuianu şi secretarul general Marian Neacşu.
Dragnea a spus că el îl susţine în continuare pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader şi că procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr trebuie să meargă până la capăt, argumentând că lucrurile sunt mult mai grave decât au fost prezentate de Toader.
"Vom face săptămâna viitoare acest CEX, după ce se întoarce şi doamna prim-ministru. Ne vom pune de acord şi vom stabili ziua", a declarat Dragnea după şedinţa Comitetului Executiv al PSD.
Întrebat dacă îl mai susţine pe Tudorel Toader în funcţia de ministru al Justiţiei, Liviu Dragnea a spus că el îl susţine.
De asemenea, întrebat despre procedura de revocare a procurorului general declanşată de ministrul Justiţiei, Dragnea a spus că aceasta trebuie dusă până la capăt, pentru că lucrurile sunt mult mai grave decât au fost prezentate de ministrul Justiţiei.
(V.D.)
--------
Actualizare 18:00 - Liviu Dragnea, despre controversata valiză: "DNA să investigheze. Eu nu am nicio legătură cu valiza"
Liviu Dragnea a declarat, la finalul şedinţei Comitetului Exectuiv al PSD, referitor la scandalul privind afacerile Tel Drum, că DNA nu are decât să investigheze cazul dacă documentele prezentate de Rise Project sunt reale. El a reafirmat că nu are nicio legătură cu valiza şi cu Tel Drum.
"Deci eu nu ştiu decât ce au publicat colegii dvs. Există instituţii abilitate cum este DNA care trebuie să investigheze (...) Eu nu am nicio legătură cu acea valiză", a spus Dragnea.
Întrebat cum explică faptul că parchetul şi marmura din casa lui au fost plătite de Tel Drum şi faptul că această companie achită toate facuturile fiului său, Dragnea a susţinut că nu ştie nimic despre fiul său şi că nimic din casa sa nu a fost achitat de Tel Drum.
"Dacă acele documente sunt reale, DNA trebuie să le investigheze. (...) Eu nu cred că aceste documente au plecat din DNA şi au ajuns la Rise Project pentru că a apărut şi această variantă,dar eu nu cred aşa ceva", a mai comentat el.
Întrebat cum îşi explică faptul că între mailuri apare şi cel al fiului său către Petre Pitiş de la Tel Drum în care îi cere să-l împrumute cu bani, Dragnea a răspuns ironic: Nu ştiu, eu nu am mailuri cu Pitiş. Înseamnă că ştia că eu nu-i dau".
(V.D.)
-------
Actualizare 13:23 Robert Negoiţă: "Se vorbeşte despre excluderi într-un mod greşit, nu cred că suntem în situaţia în care să facem aşa ceva"
Primarul social-democrat al Sectorului 3, Robert Negoiţă, spune că nu ar trebui să fie folosită excluderea din partid drept o formă de răzbunare, iar despre acest lucru se vorbeşte în mod greşit, pentru că, deşi nimeni nu este perfect, ei sunt cu toţii colegi. Întrebat dacă susţine în continuare că Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas în spate, Negoiţă a declarat consecvent: "Eu ce cred, asta spun".
"Se vorbeşte de excluderi într-un mod greşit pentru că nu cred că suntem în situaţia în care să facem aşa ceva. Nu suntem nici unii perfecţi, mai greşim cu toţi, dar trebuie să fim cu toţii colegi şi doar dacă vedem abateri grave.. altfel, să.. nu ştiu, am auzit şi eu tot felul de lucruri", a declarat Robert Negoiţă astăzi, în Parlament, înaintea şedinţei CExN.
Întrebat cum ar vota în cazul în care Adrian Ţuţuianu, de exemplu, ar fi propus pentru excludere, primarul Sectorului 3 a spus, iniţial, că va vota împotrivă, apoi a revenit şi a spus că aşteaptă argumentele.
"Aici nu vorbim despre apropiaţii lui Liviu Dragnea, aici vorbim totuşi de un comportament normal. Reacţia mea va fi de a vota împotrivă, evident. Sau hai să vedem care sunt argumentele. Nu merg de la premisa că trebuie să existe un mod de a spune colegilor atunci când greşesc repetat. Nu cred că trebuie să fie folosită excluderea ca răzbunare. Este o chestiune de opţiune", a spus Negoiţă.
El a vorbit despre normalitate, atunci când a fost întrebat de jurnalişti dacă va fi solidar cu cei care vor fi în final excluşi din partid, repetând că ar trebui promovată normalitatea.
"Eu sunt pregătit să am un comportament normal. Să promovăm normalitatea. Adică dacă îmi dau seama că vor fi promovate lucruri neprincipiale, o să mă comport în consecinţă. (...) Mă desolidarizez în cazul în care se va pune problema excluderii vreunui coleg astăzi.", a explicat primarul Sectorului 3.
(T.T.)
-----
Actualizare 13:09 Dragnea, înaintea şedinţei CEx: "Va fi o şedinţă din păcate neplăcută, dar necesară"
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, înaintea şedinţei comitetului Executiv, că va fi o şedinţă neplăcută, dar necesară şi a dat de înţeles că vor fi mai multe propuneri de excluderi din partid.
"Va fi o şedinţă din păcate neplăcută, dar necesară", a spus Dragnea, iar întrebat dacă va face propuneri de excluderi din partid, el a răspuns: "O să propunem mai mulţi, ca să închidem toată această perioadă în care unii colegi au uneltit, negociat pentru ca Guvernul PSD să pice".
(T.T.)
-------
Actualizare : Liviu Dragnea a venit cu două valize în şedinţa PSD, în zeflemea faţă de aparent întâmplătoarea găsire a valizei cu sute de documente despre Teldrum, de sâmbătă. Într-una dintre valize se aflau gogoşi, iar în cealaltă "dosare importante", precum vânzarea Raiffeisen Bank, a zis Dragnea.
-------
Liderii PSD se reunesc astăzi la ora 12:00 la Palatul Parlamentului, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), urmând să discute despre propunerile pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), dar şi "chestiuni interne". Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat că va avea loc "o discuţie serioasă, bărbătească, aplicată", el urmând a cere lămuriri de la Adrian Ţuţuianu în urma declaraţiilor făcute despre membrii partidului.
Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat că s-a înscris în cursa pentru conducerea ASF, alături de alţi şase candidaţi, în condiţiile în care mandatul actualei conduceri expiră în această lună. Conform informaţiilor vehiculate în spaţiul public, Viorel Ştefan ar fi vizat de remanierea pe care o pregăteşte premierul Viorica Dăncilă.
Aceasta, însă, nu participă la CExN, aflându-se în turneu în Sultanatul Oman şi Statul Qatar, până joi. De aceea, cel mai probabil, liderii social-democraţi nu vor discuta despre remaniere.
"Vom avea o discuţie serioasă, bărbătească, aplicată. Vom lua nişte decizii", a afirmat ieri Codrin Ştefănescu, întrebat fiind dacă se va discuta despre excluderea din partid a contestatarilor liderului Liviu Dragnea.
La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a confirmat că vor fi două Comitete Executive ale PSD, unul politic şi unul pentru remaniere, spunând şi că astăzi are loc cel politic. De asemenea, întrebată dacă vor fi excluderi, ea a spus: "Este foarte posibil".Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi ea aflată pe lista contestatarilor din PSD, nu va participa la şedinţă, fiind în vizită oficială la Madrid. Întrebată, vineri, dacă îi este teamă de o posibilă excludere din partid, Gabriela Firea a spus că îi este teamă doar de Dumnezeu şi că, în plus, doar a făcut declaraţii despre o persoană, neaducând astfel prejudicii partidului.
1. Scapati de tiran!
(mesaj trimis de Cornelia în data de 05.11.2018, 10:39)
Inca o sansa sa ne scapati de nenorocit!
2. # PISTOLUL vs PAMPERS
(mesaj trimis de anonim în data de 05.11.2018, 14:31)
Tot în VALIZA cu GOGOȘI...
3. Tara lui Dragnea
(mesaj trimis de Viza în data de 05.11.2018, 14:35)
Tara lui Dragnea va ajunge ca tara lui KIM