Compania "Romgaz" va fi listată în 2012, mai târziu decât estima Ministerul Economiei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 februarie 2011

Compania "Romgaz" va fi listată în 2012, mai târziu decât estima Ministerul Economiei

Listarea la bursă a unui pachet de 15% din acţiunile deţinute de Minis-terul Economiei la producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş va fi derulată până în primăvara anului 2012, cu o întârziere de câteva luni faţă de termenul prevăzut iniţial de instituţie.

"Atât de necesarul capital şi know-how vor fi aduse în sectorul energetic prin investitori privaţi minoritari (prin intermediul ofertelor publice iniţiale sau vânzarea de acţiuni către parteneri strategici) în următoarele companii: OMV Petrom (vânzarea a 10% din capital este în desfăşurare), Transelectrica (15% până la finele anului 2011), Trans-gaz (15% până la sfârşitul acestui an) şi Romgaz (15% până în primăvara anului 2012)", se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) la finalul evaluării din ianuarie-februarie, citată de Mediafax.

Ministerul Economiei programase intrarea la bursă a Romgaz pentru luna decembrie a acestui an.

De asemenea, 15% din titlurile deţinute de Ministerul Economiei la transportatorul de energie Transelectrica vor fi plasate pe piaţa de capital mai târziu decât era estimat iniţial, respectiv în luna iunie.

Ministerul Economiei deţine 73,69% din acţiunile Transelectrica, 85% din capitalul Romgaz, 73,5% din titlurile Transgaz şi 20,6% din OMV Petrom.

Un acţionare semnificativ este Fondul Proprietatea, care deţine 13,5% din titlurile Transelectrica, 15% din Romgaz şi 14,98% din capitalul Transgaz.

Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac OMV, care deţine 51,01% din acţiuni. În acţionariat se regăseşte şi Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%.

Listarea la Bursă a Romgaz, precum şi a altor companii controlate de stat, prin Ministerul Economiei, este o intenţie anunţată de miniştrii de resort încă din 2006.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb