Companiile aeriene europene vor înregistra în 2005, împreună, un profit impozabil de 819,7 milioane de euro, datorită creşterii traficului aerian - estimată la 6,5%, anticipează Asociaţia Companiilor Aeriene Europene (AEA). Cifra preconizată depăşeşte cîştigurile de 400 de milioane de dolari înregistrate în 2004 de cei 32 de operatori de transport aerian care fac parte din Asociaţia menţionată, condusă de Fernando Pinto, director executiv al companiei aeriene portugheze TAP. "În termeni generali, se prevede o creştere de 6,5% a numărului de pasageri transportaţi pe kilometru parcurs, aceasta estimîndu-se a fi prima creştere anuală normală de după 2000", au explicat reprezentanţii asociaţiei.
Încasările generate de creşterea preconizată a traficului aerian va compensa, parţial, nivelul ridicat al preţului combustibililor. De asemenea, programul de reducere a costurilor interne derulat are o contribuţie importantă la creşterea veniturilor companiilor de profil.
Traficul aerian al companiilor europene va înregistra, pe pieţele asiatice şi intraeuropene, creşteri cuprinse între 7% şi 12%, faţă de numai 2,5% pe piaţa Atlanticului de Nord. Cu toate acestea, venitul mediu pe călător va continua să sufere "presiuni de scădere", însă această evoluţie se va atenua în 2005.