Companiile americane, interesate de investiţii în ţara noastră

T.A.
Internaţional / 14 decembrie 2018

(Sursa foto:Twitter)

(Sursa foto:Twitter)

Companiile americane sunt interesate de agenda de priorităţi în domeniul economic sau social a României la Preşedinţia Consiliului UE, de politicile publice ale guvernului român şi de noile proiecte majore, care se doresc a fi realizate în parteneriat public-privat şi care reprezintă noi oportunităţi de afaceri pentru investitorii americani, se arată într-un comunicat al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, remis, astăzi, redacţiei noastre.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, au discutat marţi, 11 decembrie 2018, la Washington, cu secretarul american al Comerţului, Wilbur Ross, despre priorităţile României la Preşedinţia Consiliului UE şi consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

"În marja vizitei de lucru, a fost organizată o masă rotundă de afaceri cu sprijinul American-Romanian Business Council (AMRO), la care au luat parte reprezentanţi ai unor firme cu puternice interese investiţionale în ţara noastră, precum ADM, Amgen, Bell, Cargill, General Dynamics, JLG, Lockheed Martin, Medtronic, Parsons, Smithfield, TE Connectivity sau Textron. Companiile americane s-au arătat interesate de agenda de priorităţi în domeniul economic sau social a României la Preşedinţia Consiliului UE, de politicile publice ale Guvernului român sau de noile proiecte majore, care se doresc a fi realizate în parteneriat public-privat, proiecte care reprezintă noi oportunităţi de afaceri pentru investitorii americani", se precizează în comunicat.

"Partea română a prezentat succint priorităţile României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului viitor, subliniindu-se angajamentul ţării noastre de a acţiona în favoarea promovării relaţiilor economice şi comerciale transatlantice. De asemenea, au fost discutate noi oportunităţi de cooperare ce pot avea loc în perioada următoare, cu accent pe crearea de noi oportunităţi de afaceri şi investiţii, care să continue să aducă beneficii la nivelul economiilor celor două ţări. Delegaţia română a mulţumit părţii americane pentru sprijinul constant şi transparent acordat României în demersurile privind aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, o reflecţie a interesului şi determinării ţării noastre pentru consolidarea cadrului de guvernare economică prin implementarea celor mai înalte standarde în domeniu. De asemenea, oficialii români au solicitat sprijinul Administraţiei SUA pentru includerea ţării noastre în programul Visa Waiver", subliniază documentul citat.

Potrivit acestuia, partea americană şi-a exprimat întregul sprijin al Administraţiei SUA pentru perfecţionarea cadrului legislativ vizând modernizarea economiei româneşti, prin asigurarea unui cadru cât mai predictibil şi transparent atât marilor investitori americani interesaţi de piaţa românească, cât şi celor din zona IMM-urilor. În final, a fost adresată invitaţia domnului secretar american al comerţului de a efectua o vizită în România

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb