Companiile europene mizează în continuare pe digitalizare

O.D.
Ziarul BURSA #Companii / 10 ianuarie 2023

Companiile europene mizează în continuare pe digitalizare

Digitalizarea rămâne o miză majoră pentru companiile europene. Investiţiile în această zonă sunt în continuare consistente. Nevoia de digitalizare este în continuare mare în Europa, iar aproximativ o treime dintre investitorii în ecosistemul tech caută să îşi lărgească portofoliul, în 2023, restul manifestând un nivel crescut de prudenţă, arată o analiză publicată de grupul de investitori TechAngels. Mălin Ştefănescu, preşedintele grupului de investitori citat mai sus, a declarat: "Lucrurile sunt deocamdată în aceeaşi zonă de incertitudine în care au fost ultimele trimestre ale lui 2022, ceea ce va favoriza startup-urile deja investite (dacă sunt suficient de capitalizate), în dauna investiţiilor noi, deci mă aştept să vedem mai degrabă runde follow-up decât noi investiţii. Şi în România şi în Europa, apetitul de investiţii noi a scăzut, dar am remarcat, în schimb, o creştere a interesului pentru evenimente de profil, pentru creşterea comunităţilor şi dialog. Din păcate, cred în continuare că majoritatea startup-urilor care nu-şi doresc să crească dincolo de graniţele ţării sunt mai degrabă neinvestibile într-o logică de angel investment/venture capital". Conform specialiştilor, pentru mai puţin de 15% dintre investitori anul trecut a fost unul bun. Astfel, s-au înregistrat deschideri de runde de peste 300 de milioane de euro (din surse publice, anunţuri ale startup-urilor, platformelor sau fondurilor de investiţii), însă "s-a întâmplat ca acestea să nu se materializeze, sau să se închidă la valori mai mici decât cele estimate". Potrivit analizei de specialitate: "Războiul din Ucraina nu s-a terminat, criza energiei continuă, nevoia de digitalizare este în continuare mare, AI a luat caimacul atenţiei încă de la începutul anului, securitatea tech şi personalizarea serviciilor sunt tendinţe care se bat uneori cap în cap. Predicţiile, ca de obicei, sunt riscante, cu atât mai mult în acest mediu. Dacă totuşi bursele de valori îşi vor reveni şi vor arăta că economiile se înscriu pe o direcţie bună, atunci şi apetitul de investiţii în startup-uri va creşte pentru toate categoriile. O analiză a opiniilor individuale exprimate de membrii TechAngels arată că aproximativ o treime din investitori caută să îşi lărgească portofoliul, restul manifestând un nivel crescut de prudenţă, în sensul că, fie îşi vor diminua volumul de investiţii, fie vor rămâne în expectativă în următoarea perioadă. În privinţa evoluţiilor din ecosistemul tech, percepţia este că relaţia dintre grupurile de angels locale este una foarte bună şi probabil va continua să se îmbunătăţească". O altă tendinţă a anului 2022 care a fost remarcată de investitori a fost scăderea numărului şi calităţii startup-urilor faţă de anii anteriori, probabil din cauza pandemiei şi a incertitudinilor economice generate de aceasta.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb