Complexul Hunedoara evită insolvenţa prin ştergerea unei datorii

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 noiembrie 2013

Complexul Hunedoara evită insolvenţa prin ştergerea unei datorii

Complexul Energetic (CE) Hunedoara va prelua o datorie de peste 70 milioane lei a Companiei Naţionale a Huilei (CNH) către buget şi nu i se va mai imputa astfel plata creanţei către CNH, în aceeaşi sumă, pentru care i s-a cerut insolvenţa în instanţă. Potrivit Mediafax, operaţiunea a fost aprobată, ieri, de Guvern.

Consilierul premierului pe probleme de comunicare, Mirel Palada, a explicat: "Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă prin care se vor reduce arieratele şi va creşte atractivitatea la privatizare a Complexului Energetic Hunedoara. Este vorba de transmiterea obligaţiei debitorului iniţial, Compania Naţională a Huilei, către noul debitor, Complexul Energetic Hunedoara, sub rezerva acordului creditorului ANAF". El nu a dorit să prezinte detalii, arătând că actul normativ aprobat de Guvern va fi public atunci când va apărea în Monitorul Oficial.

La insistenţa jurnaliştilor, el a confirmat însă datele acestora, din care rezultă că Guvernul şterge astfel datorii de 70 milioane lei ale CE Hunedoara faţă de CNH, printr-o operaţiune în care şi datoriile CNH la buget sunt preluate de această companie. Consilierul guvernamental a susţinut însă că statul român nu şi-ar permite să elaboreze o legislaţie care să contravină normelor UE în domeniul ajutorului de stat.

Compania Naţională a Huilei, aflată în lichidare, a cerut insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, pentru o creanţă certă de 70,7 milioane de lei (15,8 milioane de euro). În 6 noiembrie, a fost depusă la Tribunalul Hunedoara cererea CNH privind deschiderea procedurii insolvenţei.

Pentru a evita deschiderea procedurii, Guvernul a elaborat o ordonanţă de urgenţă în care se arată că, în scopul diminuării simultane a datoriilor CE Hunedoara către Compania Naţională a Huilei şi a datoriilor Companiei Naţionale a Huilei către bugetul general consolidat administrat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost identificată următoarea posibilitate: CE Hunedoara preia o datorie în cuantum de 70,2 milioane lei pe care CNH o are de achitat către ANAF, reprezentând o parte din obligaţiile fiscale neachitate ale acesteia, iar datoria fiscală a CNH către bugetul general consolidat se diminuează cu valoarea nominală a obligaţiei preluate de către CE Hunedoara, respectiv cu 70,2 milioane lei. În acelaşi timp, creanţa comercială în aceeaşi sumă deţinută de către CNH asupra CE Hunedoara se stinge.

Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat anul trecut, prin fuziunea termocentralelor de stat Deva şi Paroşeni, şi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului. Complexul are o putere instalată de 1.435 MW şi asigură aproximativ 5% din producţia naţională de energie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb