Concernul japonez Sumitomo va investi într-o fabrică de producere a subansamblelor pentru autoturisme din gama Volkswagen, ce va fi deschisă la Drobeta Turnu Severin, unde vor lucra, începând din luna august, aproximativ 500 de angajaţi. Reprezentanţii firmei s-au întâlnit ieri cu primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, în vederea punerii la punct a unor detalii referitoare la modul de cooperare şi de selecţie a forţei de muncă.
"Vom asigura concernului japonez Sumitomo unele facilităţi fiscale astfel încât fabrica să poată absorbi cât mai mulţi şomeri. Primele angajări vor fi făcute din 21 iulie. Dacă totul va merge bine, în perioada 2015-2016 aici vor fi create aproximativ 2.000 noi locuri de muncă", a precizat Gherghe, citat de Agerpres. La rândul său, managerul cu resursele umane al concernului Sumitomo, Traiana Tomiuc, a afirmat că fabrica va fi amenajată într-o hală a fostului combinat de celuloză şi hârtie Celrom din Drobeta Turnu Severin şi că noii angajaţi vor fi instruiţi pe o perioadă de două săptămâni în oraşul Caransebeş, unde deja există în funcţiune o linie de producţie.
Potrivit sursei citate, Sumitomo este a treia mare corporaţie japoneză cu afaceri printre altele, în industria grea, în chimie, în servicii financiare, minerit şi metalurgie, în instalaţii electrice, electronice, construcţii şi materiale de construcţii, imobiliare, industria forestieră, industria auto şi IT.
"Concernul Sumitomo mai controlează constructorul auto Mazda, producătorul de anvelope auto Dunlop, producătorul de electronice NEC şi grupul financiar Sumitomo Mitsui, una dintre cele mai mari bănci japoneze", a mai spus Tomiuc.