"Concilierea ar fi utilă şi înainte de semnarea unui contract de credit"

Constantin Rudniţchi: Când e cazul să mergem la bancă? Când putem spune că începe relaţia noastră cu o bancă?

Doru Bulată: La bancă aleg să merge în două momente. În primul rând, când am bani. În al doilea rând, când am nevoie de bani. Activitatea bancară este definită ca atragerea de depozite de la public şi oferirea de credite. Performanţa activităţii de creditare este şi performanţa clienţilor, a celor care se împrumută.

Ultimele rapoarte ale Băncii Naţionale scot în evidenţă că rata creditelor neperformante la nivelul sistemului bancar nu depăşeşte 2,49% în luna iulie. Acest lucru dovedeşte câteva lucruri importante din perspectiva clienţilor. Dovedeşte că oamenii înţeleg produsele şi serviciile, clienţii înţeleg că deciziile privind angajarea unui credit le afectează securitatea pe termen mediu şi pe termen lung. Şi atunci aleg în mod responsabil. Pe de altă parte instituţia de credit trebuie să se asigure că cei care cer credite îşi înţeleg nevoia şi ştiu să administreze riscurile care derivă din acel credit.

Activitatea de atragere de depozite este mai senină, mai calmă, rar aduce nemulţumiri şi neînţelegere. Dacă totalul creditelor populaţiei în luna iulie 2024 este de 36,8 miliarde de euro, soldul depozitelor era de aproape două ori mai mare, de 71,6 miliarde euro, echivalent. Astfel, avem o imagine a relaţiei dintre clienţi şi instituţiile bancare: o relaţie bazată pe încrederea dintre cele două părţi, atât în activitatea de creditare cât şi în atragerea depozitelor. Este drept că, uneori trebuie să fie verificată această încredere, iar acest lucru se poate întâmpla chiar aici la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigilor în Domeniul Bancar. Dar este excepţia şi nu regula.

În economia românească sunt resurse financiare suficiente. Observăm că economisirea este de două ori mai mare decât nevoia împrumutată. Dacă sistemul financiar este unul funcţional, al doilea motor al dezvoltării trebuie să fie sistemul de învăţământ, educaţia. Am observat că sistemul bancar a început să-şi diversifice produsele şi să se adapteze la diferite profesii, categorii sociale, nevoi. Banca nu mai e percepută doar ca sursă pentru banii cu care să cumperi o casă.

Constantin Rudniţchi: Deşi statistica economisirii arată bine, tot cifrele ne arată că România nu este printre primele ţări din Uniunea Europeană în materie de intermediere financiară, nici în materie de incluziune financiară.

Doru Bulată: Incluziunea financiară reprezintă calea pentru a avea acces la serviciile şi produsele furnizate de către sistemul financiar. Incluziunea se realizează atunci când ne deschidem un cont, facem o plată, economisim, credităm, accesăm produse de asigurare, toate livrate într-o manieră cât se poate de responsabilă şi de durabilă. Consider că este nevoie de o abordare sistemică, o consolidare a relaţiei între trei piloni extrem de importanţă, pentru a creşte această incluziune. Primul este bunăstarea economică. Al doilea, educaţia financiară. Şi al treilea, accesul la sistemul financiar. Am avut oportunitatea să beneficiez de o bursă oferită de Departamentul de Stat al Statelor Unite în urmă cu mulţi ani, în 2003. Atunci am avut oportunitatea să văd ce înseamnă o industrie bancară bine organizată. Sistemul financiar american oferea la acel moment accesul la produse şi servicii simple, iar simplitatea poate fi un model. Oamenii trebuie să poată accesa un cont bancar, produse de creditare de valori mici pentru nevoi financiare pe termen scurt în cazuri de criză sau în cazuri de nevoi urgente şi, mai ales, programe financiare pentru comunităţile defavorizate. Eu cred că putem să ne bazăm şi în România pe aceşti piloni!

Accesul la un cont pentru derularea tranzacţiilor este un prim pas pe care noi îl facem în bancă. Un cont curent este o poartă de acces la toate celelalte produse. Cu un astfel de cont putem să ne programăm să facem economii, putem să luăm un credit şi chiar să facem investiţii. Dar nimic din aceste strategii nu se poate aplica fără educaţie financiară. Educaţie financiară începută în familie, continuată în şcoală şi desfăşurată pe întreg parcursul activităţii noastre.

Vasile Nemeş: Dintre cele trei componente al incluziunii, educaţia financiară ar trebui să fie pusă pe primul loc. Tot ca o componentă educaţională, ar fi binevenită dezvotarea sistemului de intermediere bancară. Cred că ar chiar necesară extinderea concilierii şi negocierii condiţiilor unui credit înainte de acordarea acestuia, nu doar când consumatorul întâmpină probleme în rambursarea împrumutului. Eu, ca nevoiaş de credit, dacă-mi permiteţi exprimarea, apelez la un broker de credite pentru că n-aş putea să verific şi să compar toate ofertele băncilor din piaţă. De aceea, concilierea ar fi utilă şi în acest proces de negociere pentru diferite servicii şi produse bancare. În momentul în care suntem încă la partea de discuţii, de naştere a produsului financiar, ar trebui să negociem şi să anticipăm situaţiile dificile care pot să apară. Astfel, termenii contractuali vor lua în calcul aceste situaţii şi vor fi adaptaţi realităţii pe termen scurt şi nevoilor pe termen lung ale consumatorului.

Constantin Rudniţchi: Când ar trebui să înceapă educaţia financiară şi cu ce anume?

Doru Bulată: Educaţia financiară trebuie să înceapă acasă, în familie, dar relaţia corectă cu banii trebuie să înceapă în şcoală, în cadrul unui proces pedagogic structurat şi continuu. M-am născut la ţară, într-un sat din Oltenia, agăţat pe dealurile Mehedinţului. Primul lucru pe care l-am învăţat legat de bani este faptul că banii vin din muncă. Şi am învăţat un lucru extrem de important de la părinţii mei, de la bunicii mei: banii nu cad din cer.

Primul produs bancar pe care eu l-am avut când aveam 12 ani a fost carnetul de economii pentru elevi. Un carnet emis de Casa de Economii şi Consemnaţiuni. În care strângeam bani, după ce mergeam cu bunicul în târg să vindem vite sau mergeam cu părinţii în piaţă să vindem varză - eram cultivatori de varză - şi primeam o anumită sumă. Suma aceea reprezenta munca mea. Am realizat valoarea banului prin muncă. Spunem adesea că societatea a evoluat, lucrurile s-au schimbat. Dar, principiile rămân aceleaşi. De exemplu, să putem face diferenţa între ce sunt veniturile şi ce sunt câştigurile.

Mi-este foarte greu să nu aduc vorba şi despre provocarea pe care o am eu în calitate de părinte. Avem doi băieţi, unul de 17 şi altul de 19 ani. Au fost interesaţi chiar de la vârste foarte mici să aibă acces la bani. Când au împlinit 12 ani, le-am deschis conturi. Conturi care, în conformitate cu legislaţia, sunt legate umbilical de contul părinţilor. Normal că de-a lungul timpului le-am dat sfaturi:

Economiseşte banii! Pune banii deoparte, pentru că vei avea nevoie de ei! Cheltuieşte cu înţelepciune, nu cheltui pe lucruri care nu sunt folositoare, care la rândul lor nu creează valoare. Este foarte important să ai bani tot timpul. Warren Buffett spunea că în domeniul financiar două reguli trebuie respectate. Prima regulă este ca niciodată să nu pierzi bani. A doua regulă este să nu uiţi prima regulă.

Constantin Rudniţchi: Am intrat deja în tema relaţiei consumatorului cu finanţele personale. Ce alte particularităţi există?

Doru Bulată: În primul rând să-mi fac un buget. Ca să vedem cât câştigăm, cât cheltuim, cât putem să economisim şi mai ales ce facem cu aceşti bani puşi deoparte? Care sunt oportunităţile? Ne putem întreba dacă punem banii într-un depozit bancar sau să investim în titluri de stat, unde veniturile obţinute nu sunt impozitate, de exemplu. Apoi trebuie să ştim să ne gestionăm creditele, datoriile, să ştim cum anume le prioritizăm şi sfatul meu este să evităm să ne împrumutăm în exces şi să ne plătim ratele la timp. Este o problemă de siguranţă nu neapărat financiară, ci de siguranţa familiei sau a afacerii.

Activitatea bancară, spuneam şi mai devreme, este o activitate care se bazează întotdeauna pe încredere. Pierderea încrederii declanşează, practic, nevoia de conciliere. Sunt momente în viaţa unui client, sunt momente în viaţa unui credit când apar situaţii neprevăzute, neaşteptate şi, sincer vorbind, plata ratelor lunare devine împovărătoare, devine o presiune pe fiecare dintre noi.

Atât clienţii, cât şi băncile au la dispoziţie mai multe forme de a rezolva litigile. În primul rând, negocierea directă: am o problemă, merg la bancă. Probabil că 80-90% din aceste probleme se rezolvă în relaţia directă dintre consumator şi bancă. Dar mai există şi negocierea, unde cel mai important rol îl are Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigilor Bancare, adică un organism independent care facilitează înţelegerea dintre client şi bancă. Este foarte important ca băncile şi clienţii să găsească soluţii amiabile înainte de a merge în faţa instanţei. Îndemnul meu este: Haide să lăsăm judecătorii să judece şi noi să ne înţelegem în faţa conciliatorilor în cadrul CSALB!

Vasile Nemeş:O relaţie de creditare, un contract de credit, are o specificitate care se mai întâlneşte în instituţia clasică a căsătoriei. Adică e pe viaţă. Ştiţi că sunt anumite credite pe 25-30 de ani. Acest element creează uneori surprize neplăcute. După un anumit timp de la contactarea creditului este posibil ca împrumutatul să sufere o reducere a veniturilor, pierderea locului de muncă sau probleme de sănătate. De aceea spuneam că, încă de la început, solicitantul unui produs bancar ar fi bine să fie informat, inclusiv cu privire la alternativele sau soluţiile pe care le are când ajunge în astfel de situaţii, altele decât să meargă la instanţă.

Este bine de ştiut că cel care a contractat un credit are această posibilitate să vină la o negociere cu funcţionarul bancar şi cu un conciliator pentru a găsi o soluţie ca să depăşească momentele dificile. Şi atunci, Centrul de Soluţionare este într-adevăr o alternativă, aşa cum sugerează şi denumirea, pentru că cel care întâmpină greutăţi se poate adresa Centrul în mod gratuit şi într-un timp rezonabil pe care nu-l va obţine într-un demers judiciar, primeşte o soluţie la problemele lui. Depăşirea unei neînţelegeri o faci printr-o înţelegere. Pentru a consolida încrederea consumator-bancă, trebuie să venim cu soluţii. Trebuie să fim prompţi, operativi şi inovativi, pentru că viaţa este într-o continuă mişcare, iar neprevăzutul poate să apară în orice moment.