Condiţiile de autorizare pe piaţa pensiilor facultative vor fi actualizate

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iulie 2011

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, ieri, norma privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative, noul act normativ aducând îmbunătăţiri în ceea ce priveşte procesul de autorizare sau avizare a entităţilor reglementate şi supravegheate din această piaţă, în concordanţă cu gradul actual de dezvoltare al acesteia, informează un comunicat al CSSPP.

Astfel, vor fi actualizate condiţiile şi documentele necesare obţinerii autorizaţiei/avizului de către entităţile care funcţionează în sistemul pensiilor facultative, se vor clarifica răspunderile şi obligaţiile ce le revin acestora în cadrul activităţii pe care o desfăşoară şi se vor preciza în mod distinct care sunt faptele ce constituie contravenţii.

Potrivit CSSPP, actul normativ aduce noutăţi în ceea ce priveşte autorizarea brokerilor de pensii private pentru desfăşurarea activităţii de marketing al prospectului schemei de pensii facultative prin eliminarea obligativităţii autorizării iniţiale a acestora în Pilonul II. Totodată, se introduc prevederi distincte referitoare la persoana juridică specializată, precum şi condiţiile necesare avizării acesteia.

De asemenea, se introduc prevederi referitoare la reavizarea agenţilor de marketing persoane fizice o dată la 4 ani, precum şi interdicţia ca aceştia să fie implicaţi în transferul participanţilor între fondurile de pensii facultative.

Noul act normativ va intra în vigoa-re în termen de trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial şi va abroga Norma nr. 10/2006 privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative cu modificările şi completările ulterioare.

Tot ieri, Consiliul CSSPP a aprobat Norma privind sistemul de raportare contabilă semestrială a entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere. Actul normativ a fost emis în vederea actualizării cadrului legal aferent implementării metodologiei de întocmire şi raportare a situaţiilor elementelor patrimoniale la 30 iunie şi are ca efect limitarea riscurilor ce pot apărea ca urmare a desfăşurării operaţiunilor în sistemul de pensii private.

De asemenea, norma stabileşte sistemul de raportare contabilă semestrială a entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de către CSSPP şi conţine formularele de raportare contabilă, regulile de întocmire şi transmitere a rapoartelor, cadrul legal de sancţionare aplicabil în cazul încălcării dispoziţiilor legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb