"Condmag" cere acordul acţionarilor pentru un împrumut de peste 32 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 februarie 2007

Conducerea Condmag va cere aprobarea acţionarilor pentru contractarea unei facilităţi de credit de la Raiffeisen Bank în valoare de peste 32 milioane lei (9,4 milioane euro), a anunţat un comunicat transmis către Rasdaq. "Avem nevoie de aceste sume pentru a achita nişte compresoare pentru una dintre secţiile companiei pe care dorim să o modernizăm", a declarat Iuliu Todoran, şeful departamentului juridic al companiei, citat de NewsIn. Creditul va fi garantat printr-o scrisoare de garanţie bancară depusă de furnizor, a mai precizat Todoran.

Conducerea companiei va cere acţionarilor convocaţi la 6 martie şi aprobarea condiţiilor cerute de bancă. Printre aceste condiţii se numără returnarea creditului cu prioritate faţă de alte împrumuturi, şi acordarea de dividende doar cu acordul băncii. Potrivit comunicatului, Condmag va putea contracta credite de la alte bănci doar cu acordul Raiffeisen.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb