Conducerea Certinvest Pensii a fost preluată de Corina Cucoli

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 iunie 2016

Conducerea Certinvest Pensii a fost preluată de Corina Cucoli

Conducerea Certinvest Pensii a fost preluată în luna iunie de Corina Cucoli, în timp ce Ana-Maria Dragason este director general adjunct, cei doi manageri fiind aprobaţi de ASF.

"Pensia facultativă este prin excelenţă un beneficiu pentru angajaţi, prin prisma deductibilităţii fiscale de care beneficiază companiile care aleg să contribuie la bunăstarea viitoare a angajaţilor lor, iar eforturile noastre se vor concentra în direcţia transformării acestui tip de beneficiu într-unul de bază în rândul companiilor de orice mărime din România", a declarat Corina Cucoli, director general Certinvest Pensii.

Corina Cucoli este membru fondator al fondului de pensii facultative Pensia Mea administrat de Certinvest Pensii şi are o experienţă de management de peste 23 de ani, dintre care 10 ani în sectorul financiar din România. Corina Cucoli a coordonat dezvoltarea pe piaţa românească a companiilor de asigurări Uniqa şi Aviva, ocupând funcţiile de Director de Integrare şi Dezvoltarea Afacerii, respectiv de Director Dezvoltare-Bancassurance, Parteneriate şi Proiecte, între 2004 şi 2009.

De asemenea, a fost implicată activ în crearea pieţei pensiilor private în Romania în 2007, anul în care a fost introdus pilonul II al pensiilor private obligatorii pe piaţa românească, coordonând recrutarea şi trainingul a peste 30 000 agenţi de marketing.

În anul 2007 a devenit membru fondator al fondului de pensii facultative Pensia Mea. Expertiza din zona financiară este completată de activitatea desfăşurată în cadrul KPMG România, din funcţia de director al serviciului de restructurare financiară. Corina Cucoli are o experienţă de şase ani în managementul echipelor, ca director de resurse umane în cadrul Arctic, Lukoil şi Aviva.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb