Conducerea PD a solicitat demisiile în alb ale propriilor demnitari din Guvern

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 29 martie 2007

Conducerea Partidului Democrat a solicitat, în perspectiva în care premierul Călin Popescu Tăriceanu ar decide restructurarea Executivului prin demiterea miniştrilor democraţi, tuturor demnitarilor numiţi de partid în aparatul guvernamental, demisii în alb, au declarat, ieri, surse democrate, citate de Rompres. Potrivit surselor citate, demnitarii nu sunt constrânşi să-şi depună urgent demisiile, însă aceasta ar fi, în opinia conducerii PD, o măsură prin care s-ar putea evita situaţiile în care unii dintre aceştia ar putea să renunţe la calitatea de membru de partid în favoarea menţinerii funcţiilor în aparatul guvernamental.

Aceleaşi surse susţin că democraţii sunt în continuare deschişi unor propuneri din partea liberalilor în ceea ce priveşte rămânerea la guvernare, asemenea întâlniri de tatonare urmând să se poarte în aceste zile. Unele surse neoficiale au acreditat ideea că, imediat după şedinţa de guvern, premierul Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit cu miniştrii democraţi Vasile Blaga şi Radu Berceanu, la întâlnire fiind prezent şi preşedintele executiv Adriean Videanu.

În conformitate cu statutul PD, orice opţiune politică majoră trebuie să se ia prin consultarea Consiliului Naţional. În consecintă, aceleaşi surse au afirmat că ar fi posibilă convocarea Consiliului la sfârşitul săptămânii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb