Conducerile companiilor Enel din România l-au înlocuit din funcţie pe directorul general

A.C.
Companii / 29 aprilie 2014

Conducerile companiilor Enel din România l-au schimbat din funcţie pe Luca D'Agnese, directorul general al companiei, cu Toni Volpe, care lucrează în grupul italian de 10 ani, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Consiliile de administraţie ale companiilor Enel din România s-au reunit pe 29 aprilie şi l-au numit pe Toni Volpe în calitate de membru şi preşedinte al acestora", a comunicat Enel România.

Volpe va prelua mâine funcţia se şef al Enel România.

Enel România cuprinde mai multe firme cu activităţi de producţie, distribuţie şi furnizare a energiei.

D'Agnese a condus Enel România timp de trei ani, iar după schimbarea din funcţie va "prelua o altă poziţie de conducere importantă" în grupui italian.

Enel estimează că va înregistra în România în acest an un profit înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) de 300 milioane euro, în urcare cu aproape 4% faţă de anul anterior.

Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Banat şi Electrica Dobrogea.

În 2008, compania a preluat şi Electrica Muntenia Sud, care alimentează cu energie Bucureştiul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb