CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR "CARTEL ALFA": "Lucrătorii independenţi - prestatorii cu cele mai puţine drepturi"

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Companii / 16 octombrie 2018

"Lucrătorii independenţi - prestatorii cu cele mai puţine drepturi"

 Mai puţin de jumătate dintre cei care prestează activităţi pe cont propriu sunt asiguraţi în sistemul public de sănătate şi pensii, arată un comunicat emis de Confederaţia Naţională a Sindicatelor "Cartel Alfa". Acesta subliniază că, în ţara noastră, sunt aproximativ 2,1 milioane de persoane care au astfel de activităţi, fie că sunt liber profesionişti, (artişti, interpreţi traducători), întreprinzători independenţi (vânzători ambulanţi, cărăuşi, taximetrişti particulari), zilieri ocazionali sau agricultori.

"Cartel Alfa" evidenţiază că aceşti lucrători nu au protecţie în caz de accidente sau dreptul la concedii medicale, la şomaj şi la pensie, fiind şi categoria socială cel mai puţin protejată şi cea mai expusă riscului de sărăcie. Conform datelor Eurostat, în România, 64% din persoanele ocupate pe cont propriu, cu vârstă de peste 18 ani sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

Confederaţia sindicală susţine că digitalizarea şi noile tipuri de relaţii de muncă determină creşterea numărului de lucrători care lucrează pe cont propriu, iar mulţi lucrători sunt condiţionaţi de către angajatori să îşi desfăşoare activitatea prin intermediul unui PFA sau a contractelor pe drepturi de autor, în defavoarea calităţii de salariat, deşi desfăşoară muncă dependentă. Aceste situaţii duc la faptul că lucrătorii independenţi nu au drepturile de care beneficiază angajaţii.

În conformitate cu un raport al Confederaţiei Europene a Sindicatelor, intitulat "Sindicatele se implică în protejarea lucrătorilor independenţi", aceas­tă categorie de lucrători nu are dreptul prin lege să se alăture sindicatelor din România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia; nu poate negocia tarife standard şi condiţii de muncă prin negocieri colective, în multe state membre ale UE fiind invocată legislaţia europeană a concurenţei; nu are acces la prestaţii de protecţie socială, cum ar fi concediul medical, plata şomajului, concediul pentru creşterea copilului sau pensie.  

În ţările în care negocierea colectivă este permisă pentru lucrătorii care des­făşoară activităţi independente, aceas­ta se realizează, de obicei, pentru jurnalişti, artişti, interpreţi şi lucrători din domeniul culturii şi divertismentului. În majoritatea ţărilor UE, negocierile colective pentru lucrătorii independenţi nu depăşesc aceste sectoare, în pofida numărului mare de lucrători care desfăşoară activităţi independente în sectoare precum agricultura, silvicultura şi pescuitul, construcţii sau comerţ.   

Thiebaut Weber, secretar confederal al Confederaţiei Europene a Sindicatelor, a declarat, conform comunicatului trimis de "Cartel Alfa": "Sindicatele şi-au deschis porţile pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente acolo unde este permis, au încercat să se angajeze în negocieri colective cu angajatori reticenţi sau au oferit servicii, cum ar fi consultanţa juridică şi training. Dar trebuie să existe şi o modificare a legii în mai multe ţări, inclusiv clarificarea legislaţiei UE privind concurenţa, care este folosită pentru a împiedica lucrătorii independenţi să beneficieze de plată şi condiţii de muncă mai bune".

Alături de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, CNS "Cartel Alfa" solicită eliminarea barierelor din calea negocierii colective la toate nivelurile, dar şi a normelor restrictive care împiedică lucrătorii independenţi, ca şi o mare parte dintre angajaţi, să se asocieze în sindicate. Reprezentanţii confederaţiei sindicale susţin că este de datoria Guvernului să combată eficient munca fals-independentă şi să asigure accesul tuturor lucrătorilor la protecţia socială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb